I
Sunt lipit de cateva zile pe fundul unei sticle.Gravitatia imi suge in mod constant dintr-un creier greu, plin de amintiri relativ tulburi. Unele dintre ele dureros de frumoase.Altele lipsite de orice relevanta. Din cand in cand, intre doua inghtituri mai rare, parca-parca sunt cuprins de un fel de revolta sprijinita pe un ambat nevricos si incerc sa ies la lumina.Imi lipesc in zadar degetele de carcasa neteda si umeda a butelcii, fac sfoara si incerc sa ma ajut ca Van Damme de picioare dar fara nici un rezultat.Ma resemnez sfarsind flasc si greoi cu un ochi stors inspre musamaua soioasa pe care-i asezata sticla iar cu celelalt spre gatul prelung si exigu care se indreapta vertiginos si inaccesibil catre ceea ce pare a fi un fel de libertate.Aer. Deschid pofticios gura ahtihiat dupa halci transparente de oxigen intangibil. Sunt, in schimb, formolizat de fluxurile tari, groase si rosii ale unui vin sec.Pana la urma am tot ce-mi trebuie si aici in aceasta lume lichida si accidental recomfortanta.
Astazi ma trezisem cu Ada la usa. Suna insistent convinsa ca sunt acasa. Eram intr-o strare jalnica. In tot apartamentul duhnea a alcool, ganduri si geamuri inchise. M-am apropiat incet de usa, tinandu-mi rasuflarea. Dezechilibrandu-ma, din cand in cand, impiedicandu-ma de hainele murdare insirate pe jos.Transpirand vinovat si rece la fiecare pocnitura a rotulelor. M-am aplecat si m-am uitat pe vizor. Da, ea era. Cred ca ma simtise, auzise dincolo de usa. S-a uitat fix in ochiul meu de sticla si a mimat nervoasa dar intr-un mod cat se poate de explicit, cadentat cuvintele : « WHAT THE FUCK ?! »Avea ochii bulbucati si gesticula zbatandu-si mainile in laturi, ridicandu-le si coborandu-le in unghiuri scurte, aproximativ spasmodice. Ma observam, intre-timp, cu coada ochiului in oglinda masiva de pe peretele din dreapta. Aratam ca dracu dar mi-as mai fi dat o sansa. Cand m-am uitat din nou in vizor m-am trezit in fata unui iris caprui, inghetat cu o jumatate de pleoapa coborata peste el.Incruntata.Mi-am retinut un fel de chicot penibil de surpriza amestecata cu frica.Mai ca era sa-i deschid.In schimb am ranjit tamp si m-am retras in varful picioarelor spre bucatarie unde am putut sa respir in voie convins ca nu are cum sa ma auda. Dinspre usa a venit un fel de strigat de ciuda inabusit destul de repede dupa care s-a auzit ceva fosnind indesat. M-am prins ca-mi lasase un bilet. Stia sigur ca-l voi citi, spre deosebire de sms-urile pe care i le puteam ignora fara nici o remuscare. Nu as fi putut, insa, risca sa puna altcineva mana pe hartie si sa afle cine stie ce aberatie rusinoasa, scandaloasa, deconspiranta despre ce reuseam eu sa fiu cu adevarat, uneori. Pe langa personajul care le era prezentat lor pe scara blocului. Iar hartia alba, tactila ma va ispiti.Nu-i voi putea da delete.Nu voi avea curajul de a o rupe fara a o deschide si a citi inevitabilul pe care-l purta stigmatizat in cine stie ce forma sadica, fara ocolisuri.Am auzit-o cum se indeparta coborand grabita treptele. Nu am deschis usa decat dupa vreun sfert de ora timp in care am privit in mod constant pe vizor, tatonandu-mi judicios nerabdarile, nu care cumva sa apara vreunul si din curiozitate sau malitie imbecila sa-mi confiste mesajul.Sa-mi palpeze indecent cu retina intimitatile, sa-mi tina in palma slabiciunile. Intr-un tarziu am intors cu grija cheia in yala blestemandu-ma pentru obiceiul de a incuia de trei ori si crapand cu grija usa m-am aplecat sa iau foaia de agenda rupta neregulat si mazgalita in graba ce aterizase pe presul de la intrare. Am inchis si incuiat cu aceeasi grija. Apoi, rasufland usurat si zgomotos am pus biletul impaturit pe birou, intr-un colt, fara sa-l citesc. Femeia asta avea darul sa ma cam dea peste cap cu peroratiile ei. E drept ca trecuse ceva timp de cand se intamplase ultima oara asa ceva dar nu se stie niciodata..Isi plasa veninul cu o precizie infailibila prin cele mai simple cuvinte. Eram oarecum inviorat de vizita ei inopinata si de faptul ca fusesem indeajuns de curajos in a ramane las pana la capat si a nu ceda deschizandu-i usa. Ma aplecam asupra biletului, apropiindu-ma cat mai mult de el fara a-l atinge. Ii urmaream textura mototolita, liniile paralele ale randurilor. Din cate imi dadeam seama, fara a-l deschide, erau doar vreo cateva cuvinte insirate nervos, la repezeala. Unul dintre ele parea sa fie taiat, mazgalit. Am facut cateva gesturi hilare de exorcizare, am suflat asupra lui. Ba mi-am facut curaj si l-am aruncat pe covor. L-am calcat in picioare. L-am ridicat in dreptul fundului si i-am tras un mare fas al carui suflu fierbinte si ascutit mi-a mangaiat in treacat unghia degetului mare.. Intr-un final l-am scos pe balcon sa se aeriseasca. Nu-mi dadeam seama ce vroia de la mine. Doar ne despartiseram. Era libera, déjà indragostita de altul. Iesisem cu totul din viata ei. Ma rog..
Imi suna telefonul. Nu pot sa suport oamenii care insista! Ma uit strambandu-ma pe display, asteptandu-ma sa vad « Ada calling ». Si sa-l dau pe silent. Era Oana.O gramada de vocale in viata mea. In mod normal nu ma suna decat cand ajungea prin Bucuresti pentru a ne intalni. M-am hotarat repede si i-am raspuns.
« Sunt pe la Unirii. Nu pot sta mai mult de o ora.Trebuie sa ajung astazi inapoi in Cluj pana-n zece seara. »
« Te astept. »
Daca era la Unirii insemna ca ajungea in maxim zece minute. Rahat!Am inceput sa strang hainele insirate dar m-am oprit brusc si m-am apucat sa deschid toate geamurile, usile. Dupa care m-am aruncat sub dus. M-am sters pe alocuri si am inceput sa alerg in curul gol prin casa incercand sa pun ceva ordine in haosul pe care reusisem sa-l imprastii in jurul meu de o saptamana incoace.Am indesat si ultima pereche de sosete in cosul cu rufe murdare din baie dupa care m-am apucat si de bucatarie. Macar sa arunc resturile de pe masa si sa ascund sticlele goale in masca de la chiuveta. Printre pungi am mai gasit si o ultima sticla plina cu vin. Am respirat usurat si am spalat doua pahare. Abia ce inchisesem apa de la robinet cand am auzit pe scara cadenta tocurilor ei inalte. Le puteam recunoaste dintr-o mie. Un mers sigur cu pasi bine ritmati, fara nici o ezitare.Tanara doamna doctor.Am ascultat-o zambind pana cand s-a oprit in fata usii pentru a suna, moment in care mi-am dat seama ca inca nu pusesem nici o haina pe mine. In fine.. Am deschis asa cum eram. A scos un mic tipat si m-a impins in casa, rosie foc in obraji, inchizand repede usa dupa ea.
« Sper ca pe mine ma asteptai. »
« Crezi ca mi-as fi dat atata bataie de cap pentru oricine ? »
Ma masura zambitoare din din cap pana-n picioare, privindu-ma atenta,fara a se grabi.
« Dezinhibatule ! »
« Merci dar intra si fa-te comoda. Te deranjeaza daca nu-ti dai pantofii jos ? Imi place alura ta. »
« Nu ma deranjeaza. Ce te-ai fi asteptat sa-ti spun ca m-au rupt tocurile astea si ca abia astept sa-mi arunc pantofii din picioare ?Ca esti un egoist pentru faptul ca nu te-ai gandit la acest lucru si ca nu-ti pasa decat de fanteziile tale rasuflate ?Dragule, pentru privilegiul unor astfel de fraze va trebui sa ma iei de nevasta. »
« Sa te iau de nevasta..Pare o expresie oarecum peiorativa. Ca si cum tu m-ai lua de fraier.. »
« Drept cine ma iei, draga ? »
Rad dar ma cam doare stomacul. Prea multa bautura. Se duce direct in fata ventilatorului iar eu dispar pentru a-mi trage o pereche de pantaloni pe mine. Nu mai gasesc curat decat un tricou foarte vechi si rupt cu Kreator, din vremea liceului. Cam mic. Il pastram mai mult ca aminire.
« Bei un pahar cu vin ? » strig de prin dormitor.
« Da. Numai unul ca nu vreau sa adorm pe tren. »
Cand am intrat in sufragerie era tot in fata ventilatorului. Isi deschisese camasa si isi daduse drumul la par. Blonda.Cu un ten inchis.Ochi mari, albastri.Frumoasa.Energica.
Am lasat sticla si paharele pe masa dupa care m-am apropiat incet de ea si am luat-o in brate pe la spate aplecandu-ma si sarutand-o pe gat. Ca-n filme. Sau ca in viata. I se intarisera sfarcurile de la curentul de aer rece.Ca-n orice realitate sau fictiune de acest gen.
« Hai s-o rezolvam acum si stam pe urma de vorba » imi zice.
« Bine. »
Am rezolvat-o indelung dupa care ea s-a dus sa-si faca un dus iar eu m-am sprijinit epuizat de paharul cu vin. Viata putea fi extraordinara chiar si in mijlocul celor mai mari mizerii psihice. Atata timp cat mai exista Oana sau oricare alta femeie frumoasa de pe pamantul acesta.
« Ce-i cu tine dragule ? »
Se intorsese improspatata, cu parul strans intr-un coc improvizat. Doar in tricoul meu cu Kreator care-i cadea ca o rochita foarte scurta dar destul de larga. Sanii ii veneau exact in dreptul literelor E si T. Ma incalecase asezandu-se cu grija, goala pe piciorul meu drept. Sprijinindu-se cu talpa de mijlocul fotoliului, atingandu-mi, printr-un gest de o oarecare posesivitate, cu degetele de la picioare bijuteriile.
« Iar te-ai prins in depresii ? Inca te mai smiorcai dupa femeia aia morbida ? »
« Nu neaparat dupa ea. Nu stiu exact.. »
« De ce nu vrei tu sa vii cu mine la Cluj ?Iti gasesti sigur ceva de facut ca esti baiat destept. Incepi altceva intr-un loc nou. O iei de la capat, cum se spune. Va trebui, insa, sa faci ceva cu accentul asta al vostru de Bucuresti daca vrei sa te angajeze cineva. »
Accentul meu de Bucuresti..Incorigibili vesticii astia, ai nostri..
« Nu multumesc. Abia ce am plecat din casa unei femei nu am de gand sa ma mut in a alteia. »
« Pai poti sa stai si cu chirie daca vrei sa suferi si sa fii fericit. »
« Nu stiu ce sa spun, Oana..Ma mai gandesc. »
« Bine. Gandeste-te. Asta-i paharul meu ? »
Se dezlipeste de mine si se arunca in fotoliul din fata desfacandu-si nerabdatoare parul.
« Stii, mie imi placi asa cum esti.Din punctul meu de vedere ai cam tot ce-ti trebuie pentru a fi un barbat matur. Un barbat exact asa cum imi visez eu de fiecare data cand uit sa inchid ochii. »
Era ce banuia ea ca mi se reprosa, in general, de catre o femeie. Haioasa, in felul ei.
« E bine de stiut.. »
Ma privea si-si bea vinul cu inghtituri mici, dese. Fata asta se uita foarte mult la mine.. De fiecare data cand ne intalneam. Ma privea direct. Ma masura, cum se spune. Imi reflecta intreaga fiinta, imi memora detaliile. Observasem acest lucru dar in felul meu piezis, pe fuga. Pentru moment m-am gandit ca poate ar fi timpul sa o vad si eu. Sa o privesc cu adevarat. Am ridicat ochii si m-am uitat la ea atent.In tacere. Vie, dinamica, superba. Hm..Merita ceva mai bun decat resturile pe care i le puteam oferi eu in acel moment.
« Oana, imi esti tare draga.. »
« Am inteles. Nu te intreb daca vrei sa ma conduci la gara. Te las sa-ti zaci in obisnuitele sucuri.. Poate la un moment dat reusesti sa vii cu ceva mai mult decat cu platitudini d`astea flasce.. »
Ei poftim c-a reusit sa gaseasca si ceva flasc la mine. Si surpriza, nu-i place. Sa inteleg ca nu mai sunt barbatul acela matur de adineauri ?Oricum, mie tot imi era draga dar nu i-am mai zis-o ca sa nu se supere..
In cinci minute iesea pe usa aruncandu-mi un pupic din varful buzelor.
« Biletul de pe balcon e de la mizeria aia de femeie, nu ?La revedere, dragule. »
Am privit-o in tacere cum se indeparteaza dupa care am inchis usa. Si am incuiat-o de trei ori.
Din seara aceea nu-mi mai aduc aminte decat o relativ-constienta conversatie cu ea.Ajunsese in Cluj si vroia sa-si ceara scuze pentru nu stiu ce iesire. O intelegeam, déjà, cu greu. Nu tineam neaparat sa o aud. Imi parea rau ca ii raspunsesem. Am impresia ca ultimele doua fraze i le spusesem cu voce tare.
Imi sunt prins, din nou, in cap. Recunosc vesnic repetitiva, pentru mine, senzatie si-mi zambesc ironic dar neputincios. Inca nu pot spune sigur daca este sau nu parte din mine – starea.Daca ea sunt tot eu sau daca nu este decat un virus contactat aiurea, gazduit fortat, sau poate tolerat cu voie. Era seara si stiam foarte bine ce ma asteapta in urmatoarele doisprezece ore. Mai trecusem, doar, de atatea ori pe acolo. Mai arsesem nopti cu mine in astfel de situatii.
De data asta, insa, simteam ca nu-i mai pot face fata..
Se facuse abia unsprezece iar eu nu mai vroiam sa trec prin nici o paruiala cu oricare dintre sentimentele mele abrutizate. In ciuda tuturor incercarilor de a ma fofila mai repede din aceasta realitate cacacioasa in care m-am trezit aruncat cu ceva timp in urma se pare ca voi fi, totusi, nevoit sa ma mai suport ani buni de acum inainte. Singura speranta ar fi un accident..Cu aproape jumatate de viata in urma – sper – o femeie batuta si dezorientata ma ejecta in lume. In blesteme si dureri.In scrasnituri de dinti si lacrimi. In si cu ura, disperare. Intr-o maternitate mizera din sectorul doi al Bucurestiului epocii de aur. Intr-una din acele blestemate institutii, deja, in care trebuia sa te nasti. Nu aveai incotro. Nu ti se putea alege sa mori, asa cum se intampla astazi. Era unsprezece patruzeci dimineata si vroiam sa ies. Sapte luni imi fusesera indeajuns. Sapte luni de pumni si picioare in, prin burta maica-mii. De ghionturi si coate. Ea era o biata fata de la tara. Venita in Bucuresti pentru a-si gasi norocul, pentru a merge inainte, pentru a-si trai una din viitoarele posibilitati pe care le considera a fi mai bune in acel prezent. Invatatoarea de la tara se transformase relativ repede in tehnician de oras. Iesise si-l cunoscuse pe taica-miu. Ramasese repede gravida.Pe vremea aceea nu existau contraceptive iar avorturile erau pedepsite prin lege. Se casatorisera pe fuga. Probabil o mascarada ca majoritatea celorlalte mizerii de genul acesta.
Era unsprezece patruzeci si cinci dimineata si eu ii luam cu asalt vulva dinauntru inspre in afara, livrandu-i un nou concept despre cum o fiinta, un barbat, cat de mic.., ii poate penetra din nou viata. Dinauntru in afara de data aceasta. Transformand-o intr-o femeie care uraste tot ce-i trece prin vagin, dupa cum inspirat spunea un bun prieten de-al meu. Poate-i place, poate-i trebuie dar uraste tot ce-o tranziteaza, indiferent din ce directie. Si doar incercase. Acasa, in cada, cu umerasul. Ce sa-i faci! Te descurci cum poti.Incerci. Te straduiesti. Faci ceva. Iti iei soarta-n maini si ti-o bagi adanc in sex. Cauti cu atentie colul si incerci sa te relaxezi, sa-l deschizi incet cu obiectul acela metalic, indoit. Nu seamana cu nici o partida de pana acum, cu nici o masturbare. E impersonal, rece si dureros dar necesar.Chiar daca pare, sa stiti ca nu o judec. Nu o mai judec. Sunt convins ca avea motive cat se poate de intemeiate. Rahat ! Ma oftic ca nu i-a iesit. Ma doare ca nu i-a iesit ! Cu toate acestea va dati seama ca nu pot sa nu am oaresce resentimente. Cu timpul te obisnuiesti cu ele dar de impacat nu se poate pune problema, vreodata. Atat de ipocrit nu as putea deveni niciodata.
E doisprezece fara zece si ultima speranta e spulberata brutal de palma doctorului ginecolog care ma trezeste din cosmarul meu primordial livrandu-ma printr-un alt gest violent acestei lumi. Habar nu aveam ce ma astepta. Acum mai ca-mi vine sa rad cu lacrimi.
Nu vreau,insa, sa alunec in copilarie, acum. Bine.. nici sa ma infrunt nu pot. Nu am cu ce in acest moment.In aceasta noapte.Nu mai am resurse. Si da ! Ma plang ! Ma vaiet ! Scancesc uscat, fara lacrimi. Sunt epuizat. Nu-mi mai pot gandi disperarea. Mi-a invadat inima, ficatii.O simt cum imi bantuie plamanii si coaiele. Am febra. Corpul imi este, deja, impotriva. E bine. E momentul in care imi intra pe automat instinctul de conservare. Alunec cu un zambet amar in i-realitatea relativa a catorva posibile ipostaze ce m-au construit, mutilat, incantat pana acum.Pana in seara acestei insuportabile constiente. Cred ca adorm.
dehors
Alergam de ceva timp haituit, urmarit.Transpirasem tot, acru.Aveam narile dilatate la maxim, ochii imi functionau perfect, clar, urechile percepeau totul.La un moment dat mi-am dat seama ca il pierdusem/ma pierduse undeva pe drum.Dar nu ma puteam opri.Aveam o inima .Batea de parca nu ar fi fost prinsa de nimic. Nu as fi avut nici o artera, vena.De parca ar fi plutit intr-un fel de gravitatie-sange sustinuta de forta fricii care zvacnea nebuneste in ea.Singur in padure, noaptea, urmarit de o forta net superioara mie. Incoltit de o minte strategica net superioara mie.Amenintat de o ura net superioara mie.Stiam exact cine este pe urmele mele. Eu, in acel moment redus doar la minunea unei fiinte in viata, inca. A unui vanat mic, mult prea mic caruia ii venise randul de a fi sacrificat de un altul mai mare.O chestie naturala, moartea mea violenta.Carnea mea rupta de pe oasele mele, digerata de catre criminalul meu infometat.Care ma doreste, care are nevoie de mine.Utilizatorul meu suprem, final, total.Marele Maestru al Ritului meu de trecere.Divinul, prin predestinare, meu Sacrificator.Nu-mi aduc aminte decat ca-mi repetam intr-una sa-mi sustin ritmul.Cunosteam acele locuri si atata timp cat aveam sa ma mentin intr-o dinamica egala cu propria mea dorinta de a supravietui voi mai avea o sansa.Imi voi mai oferi ceva timp.Dar ce sa fac cu timpul deoarece nu puteam sa gandesc pentru a putea gasi o cale de iesire din aceasta situatie.Panica – aceasta stare primordiala de lux, frugal gustata de catre cardiaci, indelung savurata de catre atletii nesigurantei de sine, ahtihiatii pierderii de si prin sine.Actualul meu bioritm. Nu puteam rationa, imagina mai departe decat de o amanare a inevitabilului.Mult prea puternic pentru mine.Nici nu puteam visa la o confruntare fizica.Stiam ca singurul motiv pentru care nu mi-a rupt inca oasele este pentru ca vrea sa-mi lase impresia ca as mai putea avea o sansa. Toate organele corpului meu erau mai vii ca oricand.Vascularizate pana la refuz, infestate de adrenalina.Eram numai bun de sfasaiat; gata fragezit. Tot ce-mi asigura in mod obisnuit supravietuirea, in mod latent, fara sa-mi atraga atentia, pulsa acum frenetic, isi impingea, storcea, decanta, filtra cu glas, propriul sens.Vocile mele ritmice. Realitatea aspra a scoartei copacilor din jurul meu – chiar mi se intampla acel lucru.Era acolo, langa mine..si ar putea fi printre ultimele amanunte reale pe care sa le fi perceput in aceasta viata.Aceasta viata – exista speranta in alegerea modalitatii mele de exprimare.Atunci am vazut pe un altul pe care l-as fi putut urmari eu si nu m-am putut abtine.Nu’s ce dracu facea pana sa dau de el dar parea destul de preocupat de ceva anume.Preocupat si distrat in acelasi timp sau cum sa spun..fericit.Se cauta de purici si se scarpina tamp si agresiv savurandu-si momentul.Avea o infatisare atat de comuna. Genul care se bucura de simpla senzatie a terapiei prin frecare.Daca nu era noapte si l-as fi intalnit intr-un luminis in care sa mai fi fost si alte fiinte vii probabil ca mi-ar fi zambit tamp si ar fi fost gata sa ne mirosim blanile in cazul in care i-as fi dat de inteles ca ma intereseaza compania sa.Ochii umili, speriosi, in asteptare.Gata pentru orice.Pentru evaporare instantanee sau pentru impartirea propiei sale femele de ocazie.Asta e! Parea indragostit de o astfel de femeie. Avea expresia aceea plina de ranjet gales pe mutra.Era dorit de catre cineva care ii placea iar lucrul acesta il arunca, fara sa stie, intr-o dilema existentiala.Il coplesea cu ineditul si imperativul sau.Era ceva ce nu-si mai putea scoate din minte.Nu-i dadea pace. Dar in acelasi timp ii placea de ar fi putut sa latre de fericire. Isi balanganea capul de parca s-ar fi luptat cu un alter-ego ce il tot sacaia cu indoieli suparatoare.Din cand in cand mai scotea cate un scancet subtire ca de cearta si facea cativa pasi, nervos, in jurul cozii dar isi revenea destul de repede si se aseza agitat in pozitia initiala.Totul era deschis in fata sa.Undeva inaintea sa.Nu l-ar fi putut numi intr-un fel anume.Il putea doar percepe.Si pana la urma ce rost avea sa-l constientizeze prea tare..Doar avea toata viata inainte..Ea! Absolut superba.Acel gol in stomac, acea tresarire zburdalnica a inimii.
M-am uitat atent la el, fara sa stie.L-am privit descoperit, asa cum era, fara masca.Sa nu mai fi fost nimic altceva decat ceea ce puteam observa in acel moment? Atat de simplu? O carcasa plina de vitalitati innascute. Nu gandea nimic.Isi facea doar de lucru; isi suporta cu seninatate blestemul rationalitatii. Vedeam, deja, rosu in fata ochilor.Ma revedeam intr-o iarna trecuta in care ma lovisem de specimene asemanatoare.Imi aduceam aminte de acele momente de sumbra ura sau disperare nascute din nesiguranta, dispret sau neasumare care-ti trezesc cele mai negre si sangeroase cheaguri de imagini pline de o violenta impinsa pana la paralizie mentala.ca si cum creierul refuza construirea oricarui alt gand in afara celui care te baga in mormant pe tine si pe cei din jurul tau.si neputinta de a actiona.lipsa unei optiuni, a unei alternative.lipsa oricarui fundament rational.lipsa oricarui instinct de conservare.minim instinct de conservare.blestemele.
Ma absolv./ In aceasta seara / Mai decrepit, mai inecat in ura / Mai indobitocit de crima / Ca oricand / Va urasc atat de mult / Pe toti / Ca v-as putea face rau / Numai daca m-as gandi / La fiecare in parte / In schimb vreau sa / Va dispretuiesc ca tot / Ca rasa ca saci /
Umpluti cu sange / Cocote artificiale sintetice nimicuri / Urinez fierbinte-clocotit pe
Insignifiantele voastre creiere / Pline de orgolii mereu noi / Imbecilizate, animale stupide.
Eu voi cobori in camera mea intunecata / Alaturi de vrajile mele rele / Alaturi de ingerii mei speriati / De satanele mele abuzate / Acolo jos, de unde voi putea visa / Direct pe deasupra lumii voastre vascoase / Mecanizate, cadaverice.
Ura din trecut, decantata de ceva timp.Si iata-ma acum langa unul dintre ei, singuri, in noaptea acestei paduri bantuita de rau si inevitabil.
Incerca sa-si consume si ultimii stropi de energie inainte sa adoarma.Pentru ca era, deja, tarziu. Mult prea tarziu. Ora la care toate animalele cumsecade erau in pijamale.Nu aveau dupa ce umbla prin padure.Ora la care ii dormea dumnezeul.I se retrasese plictisit in vizuina sa abisala si uitase de bicisnica lui creatura.Visa prins de frisoane omenesti la atingerea perfectiunii prin lucrul dumnezeiestilor sale maini. Un fel de misiune imposibila dar atata timp cat pana si noi, oameni, am ajuns la concluzia ca impossible is nothing ce pretentii poti sa ai de la un zeu a carui ultima preocupare ar fi una legata de limitele limbajului? Noroc ca avea tot timpul din lume.Spre deosebire de micul sau rebut pe care l-am vazut exact asa cum era. Iar in acel moment l-am vazut singur. Cu/in tot acel necunoscut in jurul sau.Neprevazutul din jurul minuscului sau creier.Infinitul. Cu nici un dumnezeu in preajma. Ranjetul meu .De fapt nu mai eram eu.Am urlat, mi-am facut simtita prezenta ca sa ma observe si sa poata fugi...Confuzia de pe moaca lui speriata, nedumerita. Ezitarea si pana la urma reactia usor intarziata, frica, schelalaitul, mila fata de el insusi si groaza fata de mine, ridicatul, desprinderea din repaos, reintrarea in trezie si primii pasi de fuga fara noima.Doar fuga.Sa scape.De mine. De acea realitate din viata sa.De neverosimilul mizerabil al propriului sau destin.Lovindu-se violent de copaci, nebagand in seama durerea care in alte ocazii l-ar fi facut sa urle ca ultima jigodie domestica lovita cu botul bocancului.El - voit, inca, nesigur pe intentiile mele.Cautandu-mi ochii.Momentul in care urma sa termin de urlat si aveam sa-mi cobor privirea inspre el. Acel moment decisiv, magic.Raspunsul la ultima sa intrebare, confirmarea tuturor temerilor.
Exista intotdeauna aceasta curiozitate : cum arata ucigasul meu, ce vrea el, de fapt, de la mine in acel moment?Este orice altceva in privirea lui la care eu sa spun “da” in afara de propriul meu macel? Este oare vreun spatiu liber in mintea sa in care eu sa pot pune ceva intre dorinta si sentinta lui?
Pentru ca daca il voi gasi, in mod sigur il voi putea umple cu toate bogatiile lumii, cu devotamentul meu neconditionat, cu adoratia mea eterna pentru el. Pentru gloria sa.Imi tremurau toate oasele.Pielea pe mine.De parca n-ar fi fost a mea.De parca ar fi controlat-o altcineva.! Doamne, unde esti? Fa ceva...Sunt eu, rodul trudei tale, fiinta ta vie, dovada, justificarea propriei tale existente.Ajuta-ma.De ce mi se intampla tocmai mie acest lucru ingrozitor? Cand ma gandesc ca inainte sa-l aud urland ma deranja faptul ca ma sacaie un purice…M-a mai prins si cam flamand..Iar azi mi-am dat seama ca sunt indragostit...ce dracu’!Ce ma face atat de deosebit incat sa am parte de o moarte prematura si violenta? Cum de a trecut tocmai pe aici ? Cum de m-am oprit in noaptea asta exact in calea lui ? Numai de-as fi fost mai mare, mai puternic pentru a-l fi putut infrunta, infrange, umili, teroriza , a-i rupe oasele unul cate unul! M-am saturat de neputinta asta cacacioasa.De scremerea intru nefolosinta. Numai de s-ar inversa rolurile. Roluri ?Este la cativa pasi buni de mine, nu indeajuns de departe incat sa nu-l vad in toata morbida lui splendoare.Sa nu-i simt calmul rece din spatele acelei incordari extreme a corpului.Ce ar putea opri o asemenea fiinta? Nemiscarile lui violente ii tradeaza posedarea.Stana de piatra incarcata de o energie vibranta trezita din latenta.In acest moment lasa impresia ca-si distribuie atent toata acea forta.Mult prea coplesitoare pentru mine.O adevarata risipa.Daca nimerea peste vreo zece de felul meu si abia daca ar fi inceput sa faca un efort. Il frustram, intr-un fel, cu fragilitatea mea. Doamne,unde esti? Mai da-mi o sansa.Una singura si jur ca voi face numai lucruri bune.Numai lucrurile care trebuie.Daca ai existat vreodata, daca esti ceva mai mult decat un nume, o speranta desarta acum este momentul sa dovedesti acest lucru.Vino tu, trimite pe cineva.Scapa-ma din fluxul asta de viata mult prea mare pentru mine.Dumnezeule. Iata-ma gol, lipsit de orice aparare in fata ta si a acestui criminal perfect.Unul dintre voi va triumfa in aceasta seara si stiu sigur ca tu nu trebuie decat sa apari pentru a incheia in favoarea ta o astfel de infruntare.Este important pentru mine sa fii prezent la aceasta intalnire.Forta mea secreta.Indeparteaza acest impas, aceasta vietate demonica din calea vietii mele.Aceasta vietate a noptii fara suflet.Fatata din pantecele ei orb si blestemat. Pare ca a hotarat deja ce va face cu mine.Se uita in directia mea.Observa.Inca nu ma observa.Doar percepe unde sunt.Simt un miros ciudat al propriilor mele excremente.Dar mai bine ma concentrez pe miscarile lui.Tac.
Fuge dar se opreste inecat in speranta undeva in mijlocul unui strat de flori albe pentru a-mi putea surprinde ochii, nuantele reflexiilor acestora in momentul in care aveam sa-l privesc.Imi coborasem brusc capul dinspre stele direct in tarana pe care o framantam calm cu ghearele.Imi priveam pieptul scos in fata, nemiscat, impietrit ca al unei statui vii. Corpul meu.Si consecintele viitoarelor sale fapte.Ridicam ochii incet inspre el intiparindu-mi in spatele lor fiecare detaliu al terenului pe care aveam sa calc.Cateva damburi pline cu frunze uscate peste care inca mai miroseam caldura trupului sau, cinci copaci pe care inca i se mai vedeau smocuri din blana si..el.Imaginea lui completa. Se oprise in mijlocul unor margarete.Albe, firave, unele rupte care iesisera din pamant si iarba direct in noapte. Acopereau o buna suprafata de pamant in jurul sau si dadeau o nota de nefiresc intregii situatii. O nepotrivire frumoasa, grotesca si perfecta in acelasi timp.[undeva intr-o lume a mea radical paralela cu cea pe care v-o descriu acum., vibrau imagini sadice, distorionate, deformandu-se convex de urlete gajait-atone].Arata aproape ca o clasica ofranda, o combinatie puternica de sacrificiu suprem si devotiune ardenta.De viata si inocenta.De un fond inocent al unei vieti care parea sa conteze in acel moment.Al unei respiratii.Stiam bine locul si puteam opta sa vad de sus intreaga scena. Eu in pamant printre ultimii copaci ai lizierei, coroanele lor, primii zece metri de iarba curata dupa care un perimetru neregulat de aproximativ patru metri patrati acoperit cu margarete ; si cu el oprit in mijlocul lor, orientat catre mine.Ieri noapte exact in acelasi spatiu, la aceeasi ora nu se intampla nimic acolo.Nu era nimeni.Nu se pregatea nici o crima.Era doar scurgere de timp.Era doar asteptare.Ieri noapte la aceeasi ora dormeam somnul unui om inca nevinovat.Acum stiu mai bine ca oricand acest lucru.Ca ieri-noapte, in pofida mai multor scrupule, penibile acum, eram inca un om nevinovat. Un adevar care nu mai era valabil si in acest moment.Deja.Ma sacaia doar faptul ca nu-l pot prinde exact acolo unde este.Masuram atent tot ce ne separa si in pofida vointei mele absolute nu aveam cum sa fac un singur salt in asa fel incat sa-l prind exact acolo unde se afla.Il vroiam si il voi avea dar mi l-as fi dorit sfasaiat in mijlocul acelor margarete.Florile schimbau totul.Oprisera timpul, de o buna bucata de vreme.Pusesera pe hold inevitabilul.Estompau origia feroce de timbale, trompete si viori isterice de pana atunci .Nu se mai auzea decat calmul morbid al unui violoncel ce parea sa poata dura vesnic in acei patru metri patrati.Ce parea ca nu are cum sa fie acoperit de nici o furtuna de sunete.Isi avea, acorda, stapanea propria sa sfera.Crea un spatiu vital.Restrans, fragil dar foarte clar delimitat.Nu-mi punea probleme reale de forta – daca puteam sa-l violez.Il puteam coplesi oricand cu urletul salbaticei, alienantei mele simfonii.Imi ridica doar un semn de intrebare, sau cateva.Daca vreau sa-l intrerup, daca este intr-adevar necesar, inevitabil.Daca se meritau efortul si caderea.Lumina acelor patru metri patrati in noapte.Pata neagra si calda din mijlocul acelei reflexii.Stiam ca vor ramane mereu in mine.Ca si muzica din interiorul sau. Perfect.Toata viata cautasem fara sa stiu momentul acesta.Ce nu banuiam era dorinta mea de a ramane incremenit in el. Daca as mai fi fost atat de inocent incat sa cred ca va dura pentru totdeauna...Cat de mult mi-as fi dorit sa mai fi putut spera in acest fel.Intr-un suflet cald, prietenos, devotat din mijlocul unor margarete crescute intr-o noapte cu jumatate de luna. De mult un astfel de peisaj, scena, scenariu nu-mi mai pareau verosimile decat intr-o pictura romantioasa sau intr-un film porno cu pretentii artistice.Ambele condamnate la banal si mediocritate. Si iata-ma acum
intr-o astfel de situatie, lipsita de romantism si sexualitate.Plina de aer rece, puritate si muzica.Dar bantuita de crima.Putea exista, prin urmare trebuia sa dispara.O data pentru totdeauna.Nu avea cum supravietui atingerii cu realitatea.Trebuia inecata in sange ca orice alt mister.Trebuia redusa la amintire si legenda.Trebuia ascunsa in viscerele unui mit amar si crud. Strecurata in interminabilele maruntaie ale istoriei personale a doua fiinte vii pentru un timp apoi mereu moarte.Incepuse sa sufle, incet, vantul printre margarete, fire de iarba, copaci.Dinamica. O anticipare.Batea dinspre el.Mirosea a botanica imbibata de fecale.Mirosea a poveste reala.Mirosea a iesire din vis.Florile se intindeau spre mine, se zbateau in iarba si-n noapte.Imi captau muzica.Deodata mi-am dat seama ca nu se mai auzea nici un violoncel.Era liniste in partea aceea de intamplare.Aproape liniste.Se mai desluseau doar bataile inimii celui..celui in ochii caruia ajunsesesem sa ma uit de foarte putin timp.Pana atunci ii conturasem doar contextul. Incepusem sa-i tintesc pupilele inca de la prima adiere dar nu-mi dadusem imediat seama de acest lucru.Jigodia imi vazuse ochii, se uitase in ei!!Am aruncat o privire deasupra lui asigurandu-ma ca nu mai are nici un inger. Moment in care mi-am pierdut intreaga umanitate, am devenit o expresie a propiilor mele instincte, m-am transformat.I-am luat urma.Acceptase finalul si fugise.M-am oprit maxim trei secunde in mijlocul margaretelor si i-am mirosit adanc excrementele.Ii lasam un avans dar nu aveam de gand sa-i pierd urma.M-am mai uitat o data inapoi la locul unde statusem intre primii cinci copaci ai lizierei si mi-am dat seama ca, exact ca de fiecare data, in mijlocul oricarui altar imaginat de catre om pentru propiul sau zeu nu poate fi regasit decat mirosul tare al unui rest de realitate.Era tot ceea ce mai ramasese din ofranda mea.Urma ei organica.Totul trebuia dus pana la capat. Intre timp il simtisem cum facuse un semicerc si se afundase din nou in padure. Ii prindeam de la departare mirosul sangelui, ii simteam, deja, pulsul jugularei fierbinte, proaspat retezata , pe limba. alergam.Membrele mele inferioare atat de puternice.Dar si bratele, nu ma puteam abtine sa nu ma aplec din cand in cand, sa nu ma ajut de ele, sa nu ma sprijin in pamantul reavan, sa nu strang in gheare frunzele uscate, sa nu le simt.Pamantul, tarana.Ma deplasam lin, cumva fara sa ating prea mult solul.Perfect echilibrat. Il vedeam in fata. M-am gandit ca e timpul sa ma apropii. Apoi, multa vreme m-am tinut la doi pasi de el.Ii suflam in ceafa.Mirosea tot a acru.La un moment dat l-am lins.Pentru o clipa am avut impresia ca va paraliza de frica si m-am gandit ca ma grabesc prea tare.L-am lasat sa ia din nou ceva distanta.Intre timp urlam.E atat de bine! Fluxul de oxigen, noaptea care-mi inundau narile, plamanii.Toata padurea era a mea.O umpleam cu teroarea fortei mele.Terenul meu nocturn de joaca.Invincibil.Indestructibil.Intr-o transa adanca de o luciditate halucinanta.Il observam la vreo zece metri in fata.Obosise.Renuntase.El. Eu ranjeam prosteste si ma frecam de copaci.Ca de puncte de reper.Ma apropiam.Nu mai urlam, in schimb scoteam tot soiul de sunete joase, un fel de bolboroseala guturala, galgaita.Imi curgeau balele.Imi luceau ochii.Era acolo.Ma astepta.Nu avea nimic altceva de facut.Eram langa el.Puterea mea asupra lui era totala.In curand avea sa ma priveasca din nou in ochi.Acum.
In acel moment am simtit cum sunt prins de gat, din spate de catre acea forta net superioara mie.Cum sunt scuturat catre stanga, apoi catre dreapta ca pe o carpa.Cum imi cedeaza coloana.Uitasem de el.Ma urmarise in tot acest timp.Ne-a sfasaiat pe amandoi cu o ferocitate calma, meticuloasa.O forta net superioara.
Deliram in combustii reci, imbracat intr-un mereu umed maldar de haine. Schimbandu-mi-le dardaind. Era abia doua dimineata. Vroiam sa ma intorc in vis. In acelasi dar sa-l modific pe alocuri. Sa-mi alunec incet in viata. Sa-mi mai dau o sansa. Sa vad ce n-a mers. Unde dracu m-am tot impiedicat pana acum. Schimb fata de perna si intorc invers patura umeda. Strang din dinti si reiau :
Bine..asta ar fi putut fi un sfarsit pe cat de neasteptat pe atat de clasic.Toata acea atmosfera de bestialitate desfasurata intr-un mediu atat de propice unor asemenea pierderi de constiinta :”toata padurea era a mea”, “urlam”, “ma transformam”. Mai toate aceste elucubratii duceau inevitabil spre un astfel de final apoteotic. Baiatul chiar a rupt gatul catorva frustrari cu ocazia asta. Pe de alta parte, a stropit mai toti copacii din padure ca pe urma sa si-o traga singur, lasandu-se sfartecat cu umilinta de catre un alt animal net superior.Adica eu.Pentru ca despre mine era vorba.Ca idee, sa stiti ca n-am facut decat sa-i observ cum isi dau in petic si-si hiperbolizeaza onanic propria importanta sau nesiguranta, tragand cu ochiul mereu unul la celalalt, mirosindu-se si alergandu-se printre copaci de ziceai ca sunt la v-ati ascunselea. Faza cu sfartecatul nu a fost decat un gest inofensiv dar hotarat de a-i desparti si a duce pe unul dintre ei, de ceafa, departe de celalalt. Am jucat, intr-un fel, rolul ardent invocatului dumnezeu de catre presupusa victima.Putoii astia nu invata niciodata ca trebuie sa se joace frumos.Sunt mereu isterici si sangerosi de se sparie gandul, nu altceva.
Nu am mai putut sa continuu. M-am trezit, am aprins veioza de pe birou si am inceput sa-mi scriu cu infrigurare, inversunare, incrancenare varianta mea de amintire.Imi stapaneam cu greu febra, tremurul, atent in acelasi timp la ritmul lor in mine.Pastrandu-le constiincios inlauntru. Urmarindu-le cu coada ochiului morbida desfasurare de forte in propiul meu teritoriu. Cum era ? Unde ramasesem ? La cine vroiam sa ma intorc? Aveam la cine? Da! Bineinteles ca la ea! Cum de nu ma gandisem? Ce mai asteptam? Cum sa incep?De cand? Acum cativa ani buni in urma..
Oi fi eu noaptea o forta net superioara prin tot felul de paduri mioritico-gotice dar ziua nu sunt decat un tip cat se poate de normal cu job si rate. Cu nevoi relativ-obisnuite, cu arderi puternice si rare dar suparatoare accese de personalitate. Imi plac baschetii. Imi place sa-i privesc atunci cand sunt noi si inca neprafuiti. Negrul proaspat al panzei, talpa usoara si curata de cauciuc.Tesatura sireturilor pe care nu le leg niciodata.Le indes, pur si simplu, inauntru lasand intotdeauna un spatiu de joc si libertate piciorului. Sau vechi, rupti, prafuiti, labartati dar indeajuns de intregi pentru a putea trece prin si peste inca o vara. Sunt momente pline de o neobisnuita serenitate in care pot sa privesc in jur dincolo de spatiile dintre mine si ceilalti. O adevarata incantare. Calmul si linistea fosnitoare a unei veri in bascheti. Praful.Bitumul incins care ti se lipeste de cauciucul talpilor pe care-l freci de ciment. Si toate frumusetile din jur.Atat de gratioase, de usor, temperat, colorat imbracate.Cu materialele lor vaporoase care le mangaie toate acele forme in miscare.Forme dinamice, in plin ritm. Pe strada. Decantandu-si fiecare sevele, discret prin umbra incheieturilor. In absile sau in inghinale.Le privesc cum vin si trec pe langa mine in toata acea pestrita lume de pe trotuar. Printre copii, barbati si restul femeilor.Sunt mereu ele : tinere, frumoase, usoare, zambitoare, concentrate. Cu bretelele sandalelor traversandu-le, infasurandu-le picioarele, despartindu-le degetele, cu bratarile din jurul gleznelor, cu parul strans, ridicat sau tuns scurt. Le este cald. Si vara poate sa faca acest lucru : incinge o femeie frumoasa. Apar micile broboane de transpiratie prinse in puful invizibil de deasupra buzei superioare.In acest anotimp sunt fara machiaj sau au doar cateva tuse.Ducandu-se fiecare spre ceva, catre cineva.Cand ajung acasa isi trag nerabdatoare rochitele peste cap si-si fataie fundurile goale prin casa calcand desculte pe gresia rece din bucatarie, deschizand usa frigiderului, alegand intre suc si apa intorcandu-se pe calcaie spre dulapul cu pahare, turnandu-si nerabdatoare, hidratandu-se cu pofta, scapandu-le un oftat de usurare dupa ce golesc paharul dintr-o rasuflare. Sunt atat de relaxate ca stau un pic cocosate, sprijinite mai mult pe un picior cu sanii atrasi de gravitatie spre partea care le sustine toata greutatea. Isi sufla inspre piept, isi fac vant cu o mana si alearga in baie sa faca pipi si sa se bage sub dus. Cum sa nu le adori? Dar sa nu le bagam asa repede in casa.. Cum va spuneam, eram fericit nevoie-mare in baschetii mei uzati si ma bucuram la modul general cu o moderatie de mare intensitate. Ma bucuram de toate lucrurile, fiintele frumoase si deja existente din jurul meu.Prin asta vreau sa spun ca nu ma simteam muncit de lipsa a nimic care sa nu se gaseasca, deja, in lumina acelei zile.Mi se facuse sete. Imi cumpar o sticla de apa rece si o beau acolo, pe loc, langa chiosc.Soarele e bun, la fel chioscul si umbra lui.Este foarte buna apa si e exact cat trebuie de rece.Iar eu sunt indeajuns de in afara mea ca sa ma pot bucura de toate aceste lucruri absurd de faste din viata mea si a altora.Azi, si sa vreau si nu pot sa mai vad maimuta din spatele omului, din spatele hainelor sale. Azi sunt surprins, rapit, confiscat de umanitate. A mea si a altora. Surad cald dar putin in unghi acestui gand generos dar straniu si ma pregatesc sa dezvolt subiectul cand ma abordeaza o batranica. O simt cum face acest lucru, nu o aud chiar daca era langa mine si mi se adresa destul de tare, cum vorbesc de obicei geriatricii cu urechile paradite.Ies din neta mea superioritate si-mi dau seama ca ma ruga sa o ajut sa treaca strada.Sublim! Astazi simt ca voi fi fericit. Harbul asta de baba ce pute a pisat nu poate fi decat un semn fast trimis de o divinitate inteligenta unui individ subit constient de propia sa substanta. Avea un fel de fragilitate debila care nu excludea o oarecare hotarare si..incapatanare. Un fel de sfioasa pretentie de a fi ajutata. De catre mine. Imi cerea acel lucru.Mie. Si se astepta sa reactionez ca atare.
De fapt, nu se astepta ci nu ar fi acceptat sa se intample astfel. Era foarte alba si ascunsa-n riduri.Nu-i putusem prinde ochii. Eram destul de distrat dar stiu ca-i cautasem privirea neretinand decat o aglomerare de cute si unghiuri. Ii zambesc si-i spun sa se sprijine de mine. Da, sa se sprijine de mine.Stiu foarte clar ca in acest moment ii pun la dispozitie inepuizabilele mele rezerve de generozitate, ii dau acces la inexpugnabilele mele forte net superioare, la vastele si concentratele mele campuri de energii.Unei babe. Suntem undeva pe Magheru si nu mai era mult pana sa se puna rosu, lucru care se si intampla in momentul in care ajungem in mijlocul bulevardului. Moment relativ critic in care am trecut automat pe instinct.Pe partea lui buna. Am suras la “pe partea lui buna”. Ce am facut? Am ridicat-o in brate si am alergat cu ea pana pe celalalt trotuar.Cand am prins-o cu mana dreapta pe dupa spate si locul in care-i fusese odata curul s-a intamplat ceva unic si sinergetic. Tot din instinct, deoarece nu-i spusesem nimic si totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda, baba m-a prins tremurat-grabita de dupa gat pentru a ne putea mentine echilibrul. Da, a NE mentine echilibrul pana traversam. Inca il mai avea.Instictul. Instinctul ei vechi, bosorogit, cu razlete fire de par alb pe nas a mirosit imediat nelimitatul, lucid delirantul, ucigasul, perfectul meu instinct ajuns la maximum de maturitate. Instinctul ei de baba m-a ajutat sa-i transport resturile pana dincolo. Un temporar apendice de energie uzata, conectat la toata acea concentrare de forta. Conectat, pentru cateva clipe la toate acele energii care ma incanta in fiecare zi pe care o traiesc. Apropiata, lipta de puternica mea inima, de tot acel sange care-mi alearga furibund prin artere, vene.Sprijinita in apropierea complexului meu creier. Cand am lasat-o sa alunece usor din brate si-a intins picioarele sa atinga asfaltul. Tot din instinct. I se ridicase intr-o parte fusta si tot din instinct si-a dus pripita mana spre picior sa traga de ea in jos.Se vascularizase toata si mi-a multumit incurcata. I-am luat mana si i-am sarutat-o. Am facut-o din apreciere cerebrala, la rece, a batranei dar inca agerei ei fiare. O bestie inca vie intr-un corp decrepit. Am facut-o cerebral, de asemenea, si pentru a accentua putin penibilul situatiei dar si pentru ca altfel nu aveam cum s-o mai fac.Prea batrana. Cerebral si pentru ca instinctul meu nu avea cum sa aprecieze instinctul ei.De ucis da, de apreciat in nici un caz. I-am intors spatele si mi-am reintrat seren in umanitate.Intr-una deja imbogatita.Doar cu mici nuante, tuse de energii subconstiente, telurice abia starnite. Le-am suras in unghi drept si am deschis mai tare ochii spre toate lucrurile superbe, vii, reale din jurul meu.Mi-am adus aminte de carcasa babei lipita de inima mea. De Hristul din inima mea. Mereu insetatul de umanitate Hrist din inima mea.Si mi-am repetat liturgic in creier rugaciunea inimii. In creierul meu rugaciunea inimii mele suna mereu, neincetat asa : Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul.Mi-am adus aminte ca azi sunt Pastele. Crucea de temelie a divinitatii tale. A trebuit sa te intorci din morti ca sa creada in tine.Din mortii mamelor lor, alor noastre, alor tuturor pana la prima generatie cromozoidala.Viata ta, felul in care tu ai reusit sa-ti duci, constientizezi umanitatea, tu Fiul Omului, nu au fost indeajuns.A trebuit sa te intorci din mortii a-toti-fatatoarelor ca sa te ungem dumnezeu. Dumnezeul acelorasi mame fatatoare si de alti dumnezei.Eu astazi aleg sa-ti celebrez si viata nu numai moartea sau invierea din ea. Superba, radianta ta viata de om. Virtualele noastre posibilitati.Ale mele, poate.
Se facuse deja sase si ceva cand m-am tarat extenuat in pat. Trebuia neaparat sa mai dorm.Sa ma odihnesc. Sper sa nu visez nimic. Absolut nimic. Sper sa dorm.
dehors
Sunt Pastele.
ma trezesc cateodata dedublat de o singuratate energetica, vivace, recomfortanta.sunt de ceva timp liber, mai liber ca oricand.de altfel, daca as trece acum as sti precis ce culoare, ce culoar ar trebui sa privesc, pasesc.Hristul meu e acut ca Lazar-vreau sa spun Invierea Lui e de un naturalism lazarian-pestilential; sublim pestilential.Lipsita de orice gentilete, eufemism.Pur si simplu este.
intr-un timp cautam gresit;in sensul gresit al lui : a ma ascunde, a ma apara, a ma feri, a ma refugia.nu te poti odihni decat infruntandu-te, uneori pana aproape de limita insesizabila a schizofreniei.o luciditate abordata, insa, intr-un mod eronat ucide speranta.o seaca.iti aduce visele in sapa de lemn, dezvolta in mod exclusiv doar constiinta a carei tiranie este teribila.am facut un pas inainte dupa atatia ani peste acea linie care-mi marca intr-un mod inchizitorial limitele.curajul de a renunta la toate obisnuintele, la toate subtrefugiile, riscul de a ma renunta cu zambetul pe buze.am iesit (in) afara.sunt dincolo de orice adapost, surazator oricarei provocari..nimic nu ma mai poate convinge de necesitatea unei sigurante-acea fundatura, doar.
sunt, bineinteles, lumi aparte.pot ramane adaposturi doar atata timp cat le poti tine pe umeri (tu pe ele).odata intrate in tine, insa, te devoreaza fara drept de apel.se nasc undeva din urmele privirii tale - nu exista alta cale decat in afara.in consecventa unui contact cu propiile tale extremitati, fara retrageri-drumul blestemat al bumerangului.
nu exista decat o certitudine – acea a Distantei.toate aceste insule pe care le poti visa, trai, locui sunt relative.nu te poti baza pe adapostul/promisiunea lor.te poti increde, insa, in tine.pe forta ta de a crea instantaneu altele-in momentul in care cele cunoscute se pierd.vantul asta inghetat, nebun din afara – e extraordinar, un fel de oglinda furbunda.pielea mea, frigul meu, febra mea-un limbaj, un mijloc de percepere-exprimare a ceea ce vad inauntru.dar nu-i nimic putred, cald in acest launtru.nu-i nici inghetat si curat/aranjat in stilul maniaco-depresiv.in acest launtru nu este, de fapt, nimic in afara expresiei mele energetice; instabile, nimic in afara continuei, neincetatei, ubicuei, diferitei, variatei invieri a Hristosului meu descatusat, rupt, sfasaiat de pe Sfanta dar atat de de nemiscata, limitata Sa Cruce.El e forta mea din picioare, e durererea din degete, e junghiul din sale, e arsura din rotule, e caldura inghetata din jurul aripilor pe care mi le-a descoperit pe spate.
Gem indelung, tare. Ma aud prin somn si ma trezesc din nou in realitate. Ma simt de parca as fi fost batut cu un par. Stiu despre ce vorbesc. Am fost, la un moment dat, batut cu un par. Am capul greu. Greu. Totul doare, ustura. Ma inec in muci si expectoratii. Imi trece frugal prin cap ca ar trebui sa mananc ceva. Numai gandul acesta si-mi intoarce matele pe dos. Ma abtin din rasputeri. Nu vreau sa vomit. Apa. Sa beau macar niste apa. Inghit cu noduri. Gatul imi este umflat si parca-mi aluneca sarma ghimpata, nu lichid inspre stomac.Imi schimb din nou hainele. Nu-mi prea mai controlez miscarile si-mi ia, parca, o eternitate pana-mi trag si ultima pereche de izmene uscate pe mine. Noroc ca sunt singur. Fac vreo cativa pasi prin casa, cocosat penduland intr-un echilibru relativ intre bucatarie si sufragerie. Ar trebui sa-mi fac un ceai dar nu ma pot concentra.Nu stiu pe unde-si mai tine maica-mea ierburile. Renunt dezgustat de propria mea neputinta si ma asez din nou la birou. Reiau exact de unde ramasesem. Inca putin si ajung la ea.
Ma uit din nou la bascheti. Tocmai am dat cu varful intr-o bordura si durerea m-a trezit la realitate.Sterg cu degetul urma de praf de pe cauciuc iar apoi sterg de turul pantalonilor praful de pe deget. Dupa care scutur cu mana prin miscari scurte dar hotarate pantalonii si-mi mai pleznesc de doua ori palmele una de cealalta.Gata. Sunt curat.Am ramas doar cu o durere interioara care nu se vede si care va trece si ea pana la urma.
Ajunsesem la Universitate unde trebuia sa ma intalnesc cu Alexa.Una dintre femeile de care am ales sa ma indragostesc.Ultima de pana acum. Nu de alta dar ajunsesem, din nou, la lirisme de genul : catre draga mea / cea atat de / dureros inexistenta / de ce nu esti? Prin urmare, era timpul sa se gaseasca cineva. Sunt foarte putine aceste “alese” si de fiecare data, cum altfel decat nepotrivite, bizare, sortite esecului.Dar sunt alegerile mele fara de care nu m-as putea salva periodic din uscaciunea in care ma arunca sexul si atat.Vesnicul reflex al erectiei. Pe de alta parte nu prea cred in chestia aia cu prietena "mea” / ..”a ta”, a oricui altcuiva. Am avut si eu de cateva ori pana acum asa ceva, dupa cum va spuneam. Au venit si plecat toate, cautandu-si probabil un altul care sa fie interesat de a le lua definitiv in posesie.Cum am plecat, de fapt si eu spre o alta pe care s-o posed cu totul. Iar acum aceasta se numeste Alexa. In afara de faptul ca este nepotrivita, bizara, sortita esecului, Alexa este o femeie foarte frumoasa, rara posesoare a unui creier cu acces la Poezie intr-una dintre cele mai autentice forme ale acesteia.Este constienta oarecum de aceste lucruri si se comporta in consecinta.Stie, de asemenea, ca nu ma intereseaza “s-o tin”. Nu as avea cum sa-i fiu sot unei asemenea femei.Nu am cum s-o tarasc in proza si alteritatea unui trai de zi cu zi.Stiu deja ca atunci cand va lua o decizie fara echivoc in a ramane cu un barbat va lasa deoparte sau va transforma multe din lucrurile pe care le poate face acum.Spun ca stiu deja deoarece chiar s-a intamplat acest lucru.Eu scriu toate aceste marturii in prezentul unui cu totul alt viitor decat cel care putea fi imaginat in acel moment.Poeziile ei..cum sa spun? Sunt o cale aristrocratica catre lucruri absolute pe care le-am mirosit si eu pana acum.Le-am mirosit, respirat, gustat, sfartecat, le-am apopos-posedat.Dar nu le-am survolat, privit niciodata. Nu le-am observat, contemplat niciodata.Lucruri sublime la care am avut acces pentru ca sunt o fiinta net superioara si pentru ca nu mi-am refuzat nimic pana acum. Or, ea exact asta face : isi refuza, intr-un fel, astfel de lucruri. Alege sa nu se balaceasca in sublim, ca mine.Il viziteaza doar, il eufemizeaza-n discurs.Il contempla.Eu nu indraznesc, de fapt, doar sa contemplu acele lucruri pe care le devorez cum nici ea nu indrazneste sa se atinga vreodata de ele.Ne cautam fiecare prin celalalt un raspuns, un altfel de acces la acelasi lucru pe care-l avem in comun : sublimul.Sublimul meu si sublimul ei.Ambii fiinte net superioare. Dar totusi oameni, nascuti din facatoare ca toti profetii deveniti dumnezei.Inca mai purtand haloul placentelor in jurul nostru.Pana la moarte.
Era acolo unde trebuia sa fie.Ma astepta. M-a privit cum ma apropii iar mie mi s-au umplut instantaneu ochii de tandrete.Simteam cum imi da afara pe nas ca bulele de la cola.N-am strans din pleoape pentru a nu-mi curge lacrimile si m-am uitat brusc intr-o parte tragandu-mi zgomotos nasul pentru a scapa de acel vartej de afectivitate. E divin sa iubesti. Eram plin de armonioase, dansante furtuni de energie solara. Falduri masive si racoros ardente de valuri care-mi stra-bateau ritmic deserturile.Sufluri gigantice care lasau in urma o liniste transparenta, ireala.Imi simteam pulsul in gat iar inima mi se expandase pana aproape de a se autodistruge. Sangera, deja, inecandu-mi plamanii in rauri nebune de hemoglobina. Fata ei.Cumva, nu stiu de unde, recunoscuta.Probabil de prin hedonistele mele incursiuni prin sublim.Era ora de varf si un trafic nebun de masini, de corpuri.Ea, pierduta prin toata acea umanitate.Asteptandu-ma, recunoscandu-ma pe mine.Cineva acolo sus ma iubeste si ce mi se intampla acum este o dovada pe care simt deja ca va trebui s-o platesc foarte scump mai tarziu, undeva in aceasta viata. Alexa. Mai am zece metri pana la tine si te voi putea atinge, simti, saruta, mangaia, prinde de mijloc.Mijlocul tau, Alexa.Iti voi putea cuprinde mijlocul. Ma priveste in continuare fara sa ma slabeasca o clipa din ochi. Nu-mi dau seama “cum” anume ma privea.Nu puteam sa-mi dau seama.Imbracata intr-o fusta neagra si o camasa alba.Simple dar taiate intr-o croiala sofisticata, ciudat de clasica.Cu parul negru, lung, prins la spate.Cu tenul ei alb subtil stralucitor.Cu ochii ei negri.Sigura in, nu pe, sine.Calma si nerabdatoare.Ma fixeaza, in continuare, cu privirea ei vie, privirea ei pentru mine. Ma apropii in sfarsit de ea si o sarut prinzand-o de barbie.Imi spune : “nu ma mai satur de tine”.
Ma opresc din scris si plang de voie. Un timp. Plang cu zgomot si zgaltaituri. Ma folosesc, sacadat, doar de cate o vocala pentru a-mi exprima durerea, pierderea. E “aaa-a-aa-aaa”.Ceva in genul asta. Bietul meu corp e o ruina.Carnea mea e in revolta. Imi vajaie urechile. Ma asez cu capul pe birou si-mi respir mai intai dezgustat, pe urma indiferent damful acru din stomacul gol, strans, incordat in durere.Raman o vreme in aceasta pozitie. Ma ustura pleoapele iar lumina de afara-mi inteapa ochii si cand le tin inchise.Cu un ultim efort de vointa imi intorc capul intr-o parte, inspre lumina si-mi deschid ochii direct spre razele soarelui de afara.Nu stiu daca adorm. Nu cred.Fixez perdeaua alba.Fixez lumina din perdeaua alba.
dehors
Ajuns aici trebuie sa va spun ceva despre mine : sunt foarte puternic.Nu stiu cum s-a intamplat, sau de ce dar inteleg uneori pentru ce.Nu am nici un merit.Pur si simplu asa se intampla sa fiu.Este una dintre caracteristicile mele intriseci.Am un corp rezistent, o minte foarte puternica, un spirit exersat in arcane absurde pentru tridimensionalitatea umanitatii de care eram imbibat in acea zi. Toate aceste lucruri sunt ceea ce numesc americanii “facts”.N-au nici o legatura cu ceea ce tot ei numesc “bull-shit”.Nu consider ca este o povara sau cine stie ce blestem. Departe de mine risipa de energie pe astfel de abordari hollywoodiene. Este un avantaj de care ma folosesc de fiecare data cand am nevoie sau pur si simplu imi doresc.Bine, asta nu inseamna ca uneori, in anumite situatii destul de rare nu pot fi ranit, alterat, dezorientat. Ci doar ca ma pot reface, regenera, replia foarte repede fara efecte secundare evidente. Ultima oara cand mi s-a intamplat ceva de genul acesta a fost cand m-am luptat cu Gabriel.Era undeva prin adolescenta mea tarzie cand inca eram imbatat de ceea ce numeam eu atunci “puterile mele”.Lui Gabita, cum ii ziceam in vremurile acelea, i se pusese pata pe mine deoarece facusem un obicei din a aduce cu mine intrusi.In sublim.Ii aruncam repede intr-o transa, le legam sufletele cu descantece de pulpe sau de umeri, si-i rapeam cu mine dincolo.In mod special pasaricile.Le tavaleam prin sublim pana la o aproape completa depersonalizare.O percepeau ca pe un drog.De fapt pe mine ma percepeau ca un drog, eu fiind cu tot corpul acolo intr-o stare de dementa irealitate pentru ele. Oricum, la intoarcere, nu-si aminteau nimic. Dar nu din cauza pasaricilor urma sa-mi primesc o lectie.Singura de acest gen, sper. Aveam in jur de optsprezece ani cand l-am cunoscut pe Tudor. Tudor era un surogat. Era, pentru ca a murit in noaptea pe care urmeaza sa v-o povestesc. Era un surogat deoarece facea parte dintre acele persoane care percep, vad, inteleg mai multe lucruri de dincolo, dar nu reusesc sa le puna cap-coada, sa le dea un sens.Lucru imposibil, de altfel, cu cateva exceptii pe care le poti numara in limita a vreo trei sute.Nu pot fi mai multe, in viata, in acelasi timp.Acum…dupa cum va puteti imagina, ce-i povesteam eu nu avea cum sa nu-l intrige, sa nu-l chinuie, preschimbe.Stia ca pentru un surogat o astfel de calatorie insemna moarte sigura deoarece o data ajuns acolo nu avea cum sa mai poata-vrea sa se intoarca. Iar eu stiam ca el aflase cum sa-mi intoarca descantecele care-l legau de mine cat timp era acolo, si datorita carora putea sa revina inapoi in viata. Prin urmare, nu urma sa-l iau niciodata cu mine.Nu avea decat sa se multumeasca cu povestirile bachantelor mele..Asa ca m-a pandit intr-o noapte in care tocmai ma pregateam sa duc vreo doua tarfe bete dincolo si s-a prins de mine exact in momentul in care treceam.Era intr-o stare de transa dar isi pastrase perfect constienta.Ii reusea deja de ceva timp acest lucru.”Drumul” dincolo nu exista, in sensul ca spatiul care trebuie trecut pentru a ajunge nu se poate cuantifica in metri, kilometri sau ani-lumina.Nu este lung, lat, drept, serpuitor, intotocheat. Motiv pentru care nu necesita timp pentru a fi “parcurs”.Cel putin nu pentru mine si pentru cei pe care-i car eu in acele parti. Pur si simplu ii trag acolo in ceea ce s-ar putea percepe drept o fractiune de secunda.Este ca si cum ti-ai schimba directia de mers, pe loc, rasucindu-te pe calcaie.Si esti deja acolo.In momentul in care mi-am dat seama ca se prinsese si el de mine, ma rasuceam.In clipa in care eram deja intors si implicit ajuns dincolo, l-am simtit cum se desprinde si-mi scapa.Si totusi nu aveam nici macar o scuza. As fi putut evita toate aceste lucruri daca nu as fi fost prins cu alte ocupatii. In sublim nu exista drumuri sau puncte cardinale prestabilite. Trebuie sa vii tu, cumva, cu ele si sa le re-cunosti potrivindu-le cu ce ai reusit sa aflii sau sa intuiesti inainte sa ajungi in punctul ala. Sau pur si simplu sa le stii dinainte. Nimic nu are sens de la sine, in dimensiunea aia.Sau, altfel spus, acolo sunt absolut toate sensurile doar ca nu sunt clare, stabile, logice. Sunt intuitiv-dinamice. De aici si starea de drog, betie de care vorbeam mai inainte. A-ti asuma o stare de trezie in acel loc, de unul singur, fara a face parte dintr-o specie net superioara sau sa fi trecut prin mai multe praguri dupa moarte inseamna a te condamna la disolutie.Depersonalizare.Te risipesti, disipezi.Pentru totdeauna.Mai frust spus : te transformi in peisaj. Mai idealist spus : te transformi in sublim. Doar ca nu mai ai constiinta pentru a realiza intr-un fel sau altul acest lucru, de aceea este mai pertinenta varianta frusta. Il priveam cum se resoarbe cand am simtit ca nu ma mai pot misca. Gabriel era deja langa mine.Mi-a desprins de pulpe taraturile si le-a trimis cu doua slugi inapoi, in carne dupa care ne-a sigiliat in subilm. Eram doar noi doi.Nu avea cum sa ma omoare, trimita pe urmele lui Tudor.Chiar daca poate ca deja si-ar fi dorit acest lucru de ceva timp. Din punct de vedere ierarhic ii sunt si lui net superior si cand spun acest lucru nu ma refer la vreo functie ci la natura fiecaruia in parte. In schimb are autoritatea si forta de a ma face sa sufar. Ori de cate ori este nevoie.Bine..lucrurile acestea nu se intampla decat pana in maxim douazeci si unu de ani pentru cei mai intarziati dintre noi. Dupa aceea ne maturizam fortat, daca nu se poate altfel si trecem pe alta treapta unde astfel de treburi se rezolva in cu totul alt mod. N-am purtat nici o conversatie. Mi-a spus doar :“pentru ca nu era al tau sa-l pierzi si pentru ca ai fi putut evita acest lucru”. Nu ca nu as fi stiut dinainte..dar trebuia sa-si verbalizeze macar o justificare. Oricum nu este decat un instrument.Un fel de reportofon cu sabie de foc. Cu toate ca am auzit si alte marturii cum ca ar face pe calaul de buna voie si nesilit de nimeni.Are o natura buna dar face parte dintre cei care n-au gasit niciodata sens inlauntrul armoniei ci doar in construirea si mentinerea acesteia din haos, rupandu-l in bucati si dandu-le fortat un sens peren, vesnic. Imaginati-vi-l ca pe un satrap sangeros imposibil sa faca rau fara o justificare divina.Singura valabila. Ma asteptam la ceva de genul: pe locuri, fiti gata, start. Intre-timp totul in jurul meu devenise extrem de frumos, pe neasteptate. Incerc sa ma explic cat mai bine..Cum mai poti face sa fie frumos in sublim? Sau cum mai poti face sa fie extrem de frumos in sublim? Ma rog..asta spune multe despre nivelul pe care l-as putea atinge si eu vreodata. Pentru mine “extrem de frumos” se traducea atunci printr-o senzatie de pace si impacare cu mine insumi dincolo de cuvinte. Nu o poti descrie ci doar contempla. Totul era suspendat, lipsa de gravitatie. Eram intr-un vis extatic ce-mi deschisese la maxim toate canalele energetice si-mi exacerbase simturile. Totul pe fondul unei luciditati superbe. Aveam impresia ca orice era posibil.Absolut orice. Lucrurile, povestile, vietile pe care le puteam face, visa, trai.O forta nelimitata secondata intr-un fel de o fragilitate feminina, de o frumusete eterna. Acum stiu! Forta aceea era extrema, frumusetea si fragilitatea erau extreme. Incepusera sa doara. Incepusera sa existe prea mult pentru mine. Am vrut sa ingenunchiez, sa ma strang in brate si sa plang incet, in hohote simultan cu vartejurile propiului meu extaz, abandonat in dementa acelei frumuseti insuportabile. Dar nu puteam din cauza fortei care-mi irupea prin toti porii si ma propulsa in mine. Doar in mine deoarece eram tintuit pe loc, hipnotizat de frumusete. Nu-mi mai aveam loc.Nicaieri. Asa ca am ales fragilitatea. Un fel de a spune ales..Totul a venit de la sine. Am deschis ochii si l-am vazut pe Gabriel care ramasese langa mine. L-am implorat din ochi sa ma ajute.Eu pe el.L-am implorat sa-mi ia toate acele lucruri, sa mi le confiste, sa ma lase-n micile mele mizerii, in obisnuitele mele pacate. Ia de la mine forta asta, confisca-mi frumusetea. Lasa-ma fragil si singur in neobisnuita mea umanitate. Pentru inceput m-a lasat doar cu frumusetea.Si-a luat in piept, pe umeri si-n picioare toata forta. Ramasesem o coaja, un harb, o penibila carcasa rapita, posedata de frumusete. Imi atarnam in carne ranjind contemplativ ca unui drog absurd de ireal, de extrem. Ce usurare, intr-un fel. Acum pot plange. Ma pregateam, simteam cum imi urca orgasmic un hohot eliberator de lacrimi.Eram dincolo de limitele indurarii unei partide de futere prelungita pana la extenuare.Eram pe pragul vindecarii, iesirii dintr-un priapism dur, indelung-chinuitor. Prins intr-o erectie ce-mi antrenase tot corpul in act, ce-mi forta pielea pana-n varful capului si al degetelor si-mi adunase tot sangele-ntr-un singur organ vital, ce-mi sterilizase gonadele pietrificandu-mi testiculele si umplandu-le pana la refuz cu o durere rece, surda, taioasa. Urmarind obsedat, hipnotic un moment in care sa simt ceva..Si iata-mi madularul cuprins de o binecuvantata, neasteptata sensibilitate. Madularul meu intim, de suflet. Dau pe afara! In sfarsit.. Mi se permitea, intr-un final o salvatoare blegire. O iesire din mine, din act. O imprastiere convulsiva, o lichefiere a propiului eu. In lacrimi.Reci pe obraji, iesind din mine.Toata acea sublima frumusete curgand din mine.Necontrolat.Convulsiv.Definitiv. Inundandu-ma. Ma pregateam sa urlu de fericire, sa-mi exprim prin sunete vocalice eliberarea.Sa-i dau voce.Mi se umezisera deja ochii, aveam impresia ca-mi vor iesi lacrimi si pe nas cand mi le-a luat pe toate inainte sa se intample. Mi-au disparut pur si simplu. Frumusetea si lacrimile dintr-o data.Fragilitatea imediat dupa ele, cat sa mai pot realiza ca nici macar aceea nu era a mea. M-am reintors pentru moment asupra-mi nerecunoscandu-ma, respingandu-ma, dorindu-ma altul. Doar atat puteam ramane, fi? Doar pana acolo reusisem sa ma aduc? Acelea erau limitele pe care mi le trasasem, peste care ma hotarasem sa nu trec? Eu, fiinta aia superioara, de cacat. Incercam, intr-un fel sa-mi plang de mila dar eram prea furios ca sa-mi iasa. Ma rugasem sa ma reduca la ceea ce puteam fi si acum imi dadeam seama ca-mi dorisem prea mult.Sau prea putin poate. Nu-mi gaseam nici un sens asa saracit si neterminat. Se pare totusi ca doar atata forta si frumusete puteam suporta in acea etapa din viata mea.
Uitasem cu totul de satrap. Cu o respiratie completa inainte sa se faca simtit l-am privit direct.In toata splendoarea. Pare stupid dar am avut impresia ca mi-a zambit.
Inspiram.
Isi daduse import la toate atributele pe care eu nu eram in stare sa mi le insusesc si devenise altceva.Iarasi am dificultati de descriere..Pot spune doar ca nu reuseam sa-l vad atat cat il puteam percepe, pana la un punct. Dupa care doar sa-l intuiesc. Se misca lent si larg, parca..Aproape ca intr-un dans. Si o data cu el tot ce ne inconjura vibra, rezona, scrasnea. Ne schimba realitatea in care stateam, eu asezat, cu fiecare gest. Mi-am dat seama ca ma trecea prin diferite varste fizice, imbatranindu-mi sau intinerindu-mi corpul, cautand parca starea perfecta in care ma avea nevoie..
Expiram.
La un moment dat s-a asezat in fata mea si m-a privit in ochi.
Aici s-a terminat acea respiratie completa de care vorbeam mai sus.
Nici macar nu mi-am dat seama – bine, e doar un fel de a spune..- cand a inceput, deja, uitandu-se la mine, static, sa-mi sfartece carnea. Se infiltrase inlauntrul meu si iesea cu incetinitorul inspre afara strivindu-mi organele interne, sfaramandu-mi oasele, sfasiindu-mi fibrele, plesnindu-mi pielea. Mi-am scuipat instantaneu sufletul, inca din primele clipe.Nu aveam cum sa suport viu durerea.Ma rog, cel putin asa credeam in acel moment.M-a convins Gabita, in scurt timp, de contrariu. Imi prinsese nemurirea intre doua degete.Moment in care mi-a umplut-o de bale si mi-a lipit-o de un ventricul ce inca mai ramasese intreg.Mi-a apasat-o pur si simplu de restul acela organic ca si cum ai lipi un timbru de un plic, fara prea multa atentie. In acelasi timp imi strangea toata realitatea acelei clipe in jur, infasurandu-ma cu ea ca intr-un lintoliu care-mi pastra forma in ciuda ruperilor mele labartate. Eu sunt claustrofob dar macar aveam ceva in care sa ma retin. Urasc sa fac mizerie. Ma imprastiam intr-un cosciug-lume format din propiile mele perceptii, interpretari ale scenariului in care fusesem prins. Cu greu am inceput sa-mi aduc aminte, in sirenele isterice ale chinurilor, de ce trebuie sa fac pentru a opri, ignora durerea. Moment in care mi-a citit gandurile si mi-a blocat mintea lasandu-mi activi doar senzorii de perceptie a durerii. Mi-a sfasiat pielea-lume si m-a lasat sa ma rasfir, in franjuri pe nisipul de sub picioare.A facut sa creasca undeva la 10 metri in fata un infern perfect dupa care m-a aruncat, asa rupt si flenduros cum eram direct in el. A aparut imediat langa mine si a ramas astfel pentru un timp tinandu-ma constient in lucruri pe care nu am reusit niciodata sa nu mi le aduc aminte. La un moment dat mi-a trecut resturile printr-o apa care era prin prejur, asa cum ti-ai clati slipii in mare si m-a facut din nou intreg lasandu-ma gol, tremurand pe jumatate nebun, in sublim.Punandu-mi la indemana posibilitatea de a ma renunta si pierde pentru totdeauna in peisaj sau a ma regasi si pleca dupa ce ma mai intremez.In mod evident, m-am pus pe picioare si am intins-o de acolo cat am putut de repede.
Aveam gatul intepenit. Si o pofta nebuna de mancare. Aproape ca am fugit pana la frigider de unde am luat ce-am gasit si-am inghitit fara sa-mi mai pese de nici o durere, din picioare. Nu ma prea mai bagam in seama.Vroiam doar sa-mi continui povestea. Am baut indelung apa din bidonul de plastic si am plonjat in hartie.
Suntem, din nou, in Piata Universitatii iar eu tocmai ce ma straduiesc sa fac fata celor sase cuvinte pe care mi le spusese Alexa. Incerc sa-mi pastrez echilibrul, zambetele, lacrimile, bucuriile. Sa-mi zdrobesc in masele avantul de putoi indragostit.Nu mai pot respira scurt si zgomotos, nu ma mai pot uita nici macar intr-o parte. Nu mai exista nici o distanta intre noi, in acest moment. Sunt prins total descoperit in fata acestei fiinte care ma face sa-mi vibrez isteric, sangerand deocamdata doar pe interior, toate timidele, atat de indelung ignoratele mele sensibilitati. Nu pot simti nici o urma de sfiala, nehotarare in cuvintele ei. Le-a spus serioasa dar cu o tusa de zambet-tremur as spune ca aproape studiat al buzei superioare. Deschizand mai mult ochii, pentru o clipa.Fixandu-i direct in ai mei. Ce cauti tu acolo, in spatele privirii mele? Atat de hotarata? Cauti o confirmare? Sau o slabiciune? Trebuie sa ma ridic la nivelul asteptarilor tale sau ai chef sa-ti fac pe plac? Or te pomenesti ca vrei autenticitate..Pentru ca exact de acest lucru ma tem cel mai tare. Citesc, citesc cat mai repede in ochii ei pentru a putea raspunde, nu mai pot amana mult, s-au dus dracului fractiunile de secunda. Nu am avut incotro. Am lasat-o sa ma vada exact asa cum sunt, pentru o clipa, dupa care i-am spus : “draga mea” iar dupa o pauza :”vino, astazi vreau sa merg alaturi de tine; am o groaza de lucruri sa-ti povestesc”. Mi s-a asezat cu calcaiele pe degetele de la picioare, luandu-ma-n brate si nu s-a mai dat jos decat cand am ajuns la terasa actorilor. “Alaturi e prea putin”. Nu pot sa spun ca nu ma incantau pana la un punct genul acesta de manifestari. Pe de alta parte, paranoic si handicapat sentimental cum sunt nu puteam sa nu-mi pun cateva semne de intrebare penibile pe care nici macar nu merita sa le mai amintesc aici.
Am gasit o masa libera – lucru destul de rar in terasa cu pricina. Mi-a lasat intotdeauna impresia ca patronul plateste oameni sa stea cat mai inghesuiti pe la mese.Am comandat fiecare ce a avut pofta si ne-am privit in ochi incredintati ca lucrul acesta nu avea cum sa ne faca nici un rau. Dimpotriva. Am vrut sa-i spun ceva dar m-a oprit cu un semn luandu-mi suflul cu una dintre poeziile ei pe care le crea recitandu-le.Respirata in mod special pentru mine.Stateam de-o parte si de alta a mesei. Nu i-am inteles niciodata pe lesinatii aia care se lipesc cand sunt doar ei la masa, se inghesuie unul in altul cand afara-s 38 de grade si-si sug gingiile pana se deshidrateaza moment in care mai iau cate-o gura de cola. Stau ca la scoala, in banca si-si rup gaturile holbandu-se-n parti. Asta in momentul in care ar putea sa stea fata-n fata, sa se priveasca-n ochi si sa comunice observandu-se cu toata fiinta, fiecare pe celalalt. Sa lase o masa intre dorintele lor genitale.Sa lase un spatiu in care sa creeze tensiunea necesara sustinerii unei conversatii autentice.Sa ajunga prin ochi unul la celalalt.Sa tanjeasca dupa o atingere pe care si-o refuza incredintati fiind ca o pot avea oricand chiar si atunci numai ca deocamdata vor doar sa-si vorbeasca.
“Spune-mi ceva extraordinar de frumos.E randul tau” spuse ea lasandu-si capul intr-o parte si strangandu-si umerii, alintandu-se. “Stii foarte bine ca spontaneitatea nu este neaparat punctul meu forte”, ii spun. « Da, dar mai stiu ca-ti iese de fiecare data cand esti indragostit iar acum sunt sigura ca nu va trebui sa faci nici un efort.. »
Perspicace asta mica…si modesta nevoie mare ! Adevarul era ca ma inspira in cel mai fragant mod cu putinta.Chipul ei imi declansa fara drept de apel imaginatia. « Nu mai voi stradui cu nimic. Iti voi povesti doar ceva de cand iti duceam dorul fara sa stiu inca sigur daca existi » I-am spus-o ca pe o garantie a unei autenticitati de care nu stiam inca daca sunt in stare. O priveam in continuare in ochi cautandu-mi cuvintele cand am i-am citit din cap :
Mi se ridica parul pe spate si-ti cautam, miroseam sangele din jugulara prin si in toate vorbele raspunsurile tale, undeva in partea nou-descoperita a mintii mele.Eram in Moncalieri, un mic orasel-cetate de langa Torino.Te visam in piatra rece a Evului Mediu Tarziu cu ochii deschisi, plimbandu-te pe undeva pe una din plajele lumii noi cu arome si culori mult prea tari, ornamentale pentru vechile mele simetrii. Tu acolo, eu aici. Despartiti, ratacind prin spatii diferite, indepartate dar in acelasi timp contemporane, concomitente. Ma regaseam in toate acele trepte abrupte, interminabile, cotite, rupte, roase, lipsa, pline de muschi, in toti acei pereti drepti, apropiati, inalti, limitatori-limitativi – ca punct de pornire.Trasee pe parcursul carora imi condensam, imbatraneam esentele, in care-mi priveam demonii-n fata.Totul pentru a ajunge la spatiul de deasupra/din capatul lor.Acolo era, deja, totul re-stabilit, re-ordonat.Mergeam mai departe. Erai mereu cu mine, ma priveai curioasa si indragostita exact ca in acest moment.
Lasasem liliecii incrustati prin arcade.Ii cautam cu degetul aratator pe sub pielea cefei si-i trageam fortat in afara.Muscaturile lor de sobolani de pe maini. Nu le voi uita niciodata, ca si corpurile lor moi, acoperite cu blana pe alocuri aspra de la cheagurile de sange, ingalate in sange, bataile aripilor. Ii trageam in afara si ii indesam, strivindu-le oscioarele picioruselor in piatra arcadelor.Treptele erau curate.Peste ele doar se trece.O singura data m-am uitat in urma.Nu aveam de ce sa nu fiu multumit de mine insumi.Uneori seara povesteam zugravilor, zidarilor despre infinitul posibilitatilor de interpretare, existenta, despre argumentari, sofisme, despre drumuri.Imi trageam puterile, sevele din ochii lor, din semnele lor de intrebare atente – nu exista oameni simpli decat la trecut.
« Cam asta a fost.. »
« Da, pentru ca te stiu pot spune ca este frumoasa. Dar egoista, ca de obicei.Nu prea ma vad prin ea. »
“Intr-adevar, atunci abia daca te intuiam..Si doar adineauri cand ti-am spus-o mi-am dat seama ca, de fapt, era vorba despre tine.Atunci era vorba despre tine, in mintea mea.Ca de obicei, spui tu?”
“Unde erai atunci, ce faceai, cine incercai sa fii? Sau este doar un scenariu fictiv de care te-ai folosit pentru a-mi confirma ca trebuia sa ne intalnim ? »
« Mda..ar putea fi una dintre posibilitatile de interpretare.. »
Rade atragand atentia.E frumoasa.
« Ce vroiai sa spui cu « nu exista oameni simpli decat la trecut ».
« Ciudat dar imi puneam aceeasi intrebare. Fie reusesti sa-mi citesti gandurile or chiar este un non-sens mult prea evident pentru a putea fi ignorat.. Nu stiu, nu-mi dau inca seama.»
« Te gandesti vreodata ca pierzi timpul cu mine ? »
« Nu, ma gandesc ca-mi implinesc un destin »
« E ca si cum ai spune ca renunti la celelalte »
“E ca si cum as spune ca l-am ales pe acesta”
“Si nu te gandesti ca ai putea fi in alte locuri, cunoscand alti oameni, influentand intr-un fel sau altul alte destine?”
“Nu poti fi peste tot si nici nu trebuie.Important este sa stii sa alegi.”
« Si tu cum te-ai descurcat pana acum. Cu alesul.”
“Din prea multa consideratie fata de mine insumi voi spune ca ramane inca de vazut..”
Surade. E atenta.
“Crezi ca timpul va spune daca ai facut sau nu o alegere buna in ce ma priveste?”
“Timpul acesta, de acum, dintre noi doi sta marturie ca am facut cea mai buna alegere.Si este tot ce conteaza in acest moment. Cel de maine sau cel de peste cativa ani mie imi va spune acelasi lucru indiferent de ce s-ar putea intampla intre noi, cu noi, in sau intre aceste timpuri. »
“Stii, eu nu sunt atat de sigura ca tine. Eu am nevoie sa stiu ca totul, peste cativa ani, va fi la fel de perfect ca si acum.”
“Iar eu nu iti confer aceasta siguranta?”
“Nu. Si as vrea sa iei acest raspuns ca pe un compliment.”
« Si eu as vrea.M-ar urca pe un piedestal important avand in vedere ca vine din partea ta.Numai de l-as putea intelege.. »
Schiteaza un zambet complice. Este extraordinar de sexi.
« Nu am cum sa-ti ajung vreodata. »
Incerc sa spun ceva dar imi face un semn sa ma abtin.
« Indiferent de ce avant pionieresc simti tu acum fata de mine, fata de dragostea noastra nu te va tine prea mult.Va trebui sa mergi, sa treci mai departe. Stiu sigur acest lucru. »
« Hm..cum ? »
« Ma uit la tine si vad exact barbatul de care m-am indragostit.Te privesc si sunt atat de fericita, de implinita, de mandra de tine. Vei ramane cu mine numai daca te vei schimba foarte mult. Moment in care oricum nu m-ai mai interesa sub nici o forma ».
« Imi pare a fi o condamnare fara drept de apel.Incerci sa-mi spui ceva in seara aceasta ? »
« Suntem, deja, de cateva luni ceea ce se poate numi un cuplu. Nu crezi ca ar fi timpul sa ne traim ultima noapte impreuna?”
Ma priveste in ochi. Este foarte serioasa.
« Nu cred ca am fost niciodata un cuplu.O pereche in mod sigur dar un cuplu in nici un caz. “Cateva luni” este departe de a fi un termen sau macar o explicatie..”
“Incerci sa faci analiza pe text?”
« Incerc sa nu fac un atac de cord. »
« Esti deja ironic.Asta e un semn bun.Inseamna ca ai inceput sa te obisnuiesti cu ideea. Trebuie sa recunosc ca ai un sistem defensiv perfect pus la punct.”
“Nu Alexa. Nu-l am deloc pus la punct. Stiu ca suna patetic dar imi rupi inima-n doua si nu inteleg de ce tocmai acum, de ce asa.De unde pana unde?Azi cand ne-am intalnit stiai deja ca-mi vei spune aceste lucruri? Parca ziceai ca acum totul este perfect intre noi. ” M-am oprit dandu-mi, in sfarsit, seama.
Afara soarele stralucea in continuare absurd, penibil, stupid, defazat. Inghetatele se topisera in cupe si oamenii din jur pareau sa-si traiasca nestingheriti, in continuare, impreuna mizeriile, bucuriile. Impreuna.Eram constient de faptul ca s-ar putea sa fie ultima oara cand voi mai sta vreodata cu ea de vorba intr-o terasa. Ma uitam la masa de lemn decolorata de ploi, la restul bauturii din paharul meu, din paharul ei. Incercam sa ma pregatesc pentru a o privi din nou in ochi si a nu avea acea expresie de catel lesinat, de animal injunghiat pe care mi-o simteam in rarunchi.Am dat sa zambesc dar mi-a iesit tremurat si m-am oprit incurcat.Nu reuseam sa-mi controlez expresia fetei. In situatii de acest gen trebuie sa-ti aduci aminte mereu ca esti barbat si ca ..
« Ziceai ceva de o ultima noapte impreuna ? »
Pot face lucrul acesta.Pot ignora, pe moment, orice.Aproape orice. Intrasem, din instinct, pe fight-mode.S-a uitat pentru o secunda surprinsa la mine.Dupa care a suras amar si a inceput sa planga. Suradea dar ii curgeau siroaie de lacrimi si i se zguduiau pieptul si umerii.A soptit : “Iubitul meu”.
Trebuie sa recunosc ca era cam multa realitate pentru mine. Dupa cum ati observat am tendinta de a evada in tot felul de fictiuni compensatorii precum le-ar numi o alta exa care spre deosebire de Alexa s-a incapatanat sa “scoata ceva din mine” timp de cativa ani nu cateva luni..Pasionata si absolventa de psihologie nu de Poezie..Dar aceasta este o cu totul alta poveste ce nu se intamplase in momentul in care inca mai incercam sa-mi adun resturile de suavitati ramase in urma furtunii provocate de cea care avea sa ramana singura mea dragoste autentica.Cel putin pana in acest moment al celor optsprezece ani care au trecut de atunci.Ne priveam surprinsi, consternati, socati, inca neimpacati fiecare cu celalalt, cu noi insine.Amandoi fortand nota, octava, adevarul.Ucigand cu sange rece in fasa unul dintre cele mai..ucigand totul. Violandu-ne sensibilitatile.“Iubitul meu”. Mi-au disparut, pentru moment, toate scuturile. Imi cazusem in oase, atarnam in ele .Imi crescusera parca din lemnul tare al mesei de care ma sprijineam.Eram extensia suferinda a unui obiect inanimat, vechi, uzat, comun, impersonal. O priveam.Era frum..ce rahat ii tot dau toata ziua-buna-ziua cu frumusetea asta nu stiu. Pana si eu sunt plictisit de blocajul asta psihic… Ba! Ideea e ca femeia asta imi amplifica toata fiinta in cel mai.. nu inofensiv ci creativ-stralucitor mod cu putinta, ma completa cum zic astia prin filme scotand ce-i mai bun din mine, tinandu-ma intr.-un echilibru altfel inaccesibil mie. Se pare insa ca o costau cam mult toate aceste lucruri si eu nici macar nu aveam idee. De aici faza cu egoismul, probabil. Si abia acum aveam acest moment de sinceritate.
“N-am facut sacrificii ca sa ramanem impreuna.”
“Inca imi mai citesti gandurile…”
“Da..din pacate nu ma pot deconecta..Pe de alta parte, nici nu aveam de gand sa incep – sa fac sacrificii. Vreau sa mi te aduc aminte exact cum esti acum.”
Ne-am privit tragandu-ne fiecare in parte de cate un suras.
Avea dreptate? N-as fi fost niciodata in stare de un efort? Dar e normal oare sa faci eforturi in astfel de situatii?
Un idiot! Uneori sunt de toata jena! Imi traiam ultima zi cu aceasta femeie superba care ma adora si eu nu faceam decat sa ma pierd prin cap cu tot felul de intrebari si prezumtii penibile, sterile, irelevante. Am ras din toata inima si prinzand-o brusc de maini peste masa i-am spus : “Iubito!!! Si eu te vreau mereu vesela si indragostita de mine. Fie si numai in viitoarea amintire a acestei zile. Hai sa plecam de aici. “
Nu mai era atat de mult pana sa vina noaptea.Acea ultima noapte impreuna.Se facuse seara si habar nu aveam ce urma sa facem cu noi insine in ultimele ore pe care le vom mai petrece impreuna. Nu stiu ea dar eu intrasem, intr-un fel, pe automat. Ranjeam excesiv si incercam sa fac fata starii de surescitare in care intrasem. Tremuram. La propiu.Asa ca dupa ce am platit consumatia am incercat sa merg alaturi de ea un timp fara sa ne atingem. Nu mi-a reusit, insa, figura. Se lipise toata de mine si-si daduse capul pe spate privindu-ma tot timpul fara sa se uite pe unde merge. Tremura la fel de tare ca mine. Nu stiu daca se vedea acest lucru si in afara dar presupun ca eram destul de ciudatei dardaind in mijlocul verii, lipiti unul de celalalt. Ce facem? Unde mergem? Cum sa ne bucuram unul de celalalt in timpul care ne mai ramasese?
“Orice-ar fi vreau sa ne miscam, nu vreau sa ne asezam. Si mai vreau sa vorbim.Vreau sa te intreb tot felul de lucruri.Lucruri pe care nu sunt inca sigura daca prefer sa mi le povestesti sau la care sa-mi raspunzi cat mai repede posibil.In fraze scurte, succinte.Intr-o propozitie, daca se poate.”
Si eu care imi faceam griji ca sunt surescitat..Eram in continuare pe aceeasi unda reusind sa ne comunicam cu exactitate matematica sensibilitatile.
“Stii de unde vrei sa incepi, ai un plan de bataie, ceva?”
Rase si sari prinzandu-ma de gat, tragandu-ma inspre ea, sarutandu-ma.
“Nu dar cred ca ma pot descurca si fara. Uite, hai sa luam, spre exemplu, vesnicele semne de intrebare..”
“Nu-mi spune ca iti arde de filosofare..”
“Of! Nu te mai lua atat de mult in serios ca nu te prinde. Ma refeream la prima data cand m-ai vazut..”
“Cum, noi n-am dezbatut subiectul acesta pana acum? In acele “cateva luni” de cand suntem impreuna?
“Nu. Vreau sa stiu. Unde si cand m-ai vazut..sau nu.Unde si cand m-ai observat prima data.”
“Aici e usor. Le-am facut pe amandoua in acelasi timp si anume in prima zi in care ne-ai fost prezentata drept “noua colega venita de la liceul Mihai Basarab”.
“Prea scurt, prea succint.”
“Am inteles.Atunci hai sa dezvoltam. Vrei sa fie ceva in genul : inca nu stiam ce urma sa-i spun profei de engleza pentru a putea trage chiulul cand am vazut-o intrand insotita de cea care urma sa fie cea mai importanta femeie din viata mea..”
“Ma rog..incepusesi bine dar te grabesti. Inca nu eram cea mai importanta femeie din viata ta in acel moment.Vreau sa-mi povestesti cum am inceput sa devin inca din acea prima clipa.”
“Ahaa..Bine.Inca nu stiam ce urma sa-i spun profei de engleza pentru a putea trage chiulul cand am vazut-o intrand insotita de…”
“Da??”
“..insotita de o hipioata bruneta imbracata in ceea ce parea sa fie un costum de blugi format din pantaloni si o geaca hilara, genul modelelor acelora “cu umeri” care transforma o femeie intr-un fel de barbat lat in spete si tras printr-un inel. Miniona cu niste tate uriase la prima vedere.”
“Da! Acum imi convine. Exact genul acesta de povestire vreau sa aud de la tine.”
“Ok dar nu ma mai intrerupe ca-mi pierd sirul. Ramasesem la tatele tale uriase, parca.”
“You…”
“Asa. Avea parul lung pieptanat cu o carare pe mijloc. “dragi copii ea este Alexa C., vine de la lic M. Bravu unde a avut rezultate excelente pana acum.” Tu esti sigura ca avem timp de asa ceva?”
“Da. Spune-mi mai departe”.
“ va rog sa o primiti frumos in mijlocul vostru . Ai vrut sa stai in banca cu Stefan, care-ti fusese coleg si-n Mihai Bravu. Cu alte cuvinte te-ai asezat in ultima banca exact in spatele meu si al lui Calin. M-am intors, am facut cunostinta si am reusit sa te vad.
A fost momentul in care mi-am dat seama ca inca nu stiam ce inseamna suferinta.Dar aveam sa aflu, in mod sigur.”
“Hm..subtilule.”
“Am fost indragostit de tine pana am terminat liceul si am ramas astfel pana ne-am intalnit din nou acum “cateva luni”.
“Nu e exact ce ma asteptam eu dar merge..”
“Da, stiu despre ce vorbesti.”
“Imi aduc aminte de acele timpuri. Imi aduc aminte si de tine.”
“Esti atat de draguta..”
“Iarasi ironic..Atunci tu erai altfel.”
“Ce mai vrei sa stii? Hai ca s-a facut opt si am ajuns in Cismigiu fara sa ne dam seama. Un loc numai bun de a sfarsi sau povesti ceva. Printre toate putregaiurile astea ambulante, cele mai proaspete inseriate acum minim sapte decenii.Cu flux minim de oxigen prin hoituri”.
“E numai bine aici. Un motiv in plus de a trece pur si simplu prin acest cadru si a ne concentra doar asupra noastra. Atat cat mai putem avea ceva al nostru..”
“Aici ar trebui sa spun ceva de genul ca vom avea mereu ceva al nostru..”
“Nu trebuie sa spui, se subintelege. Te rog nu aluneca in truisme de genul acesta. Te simt ca nu mai ai rabdare..”
“Ei da, mi-am cam pierdut-o in ultima ora dar nu asta-i problema ci faptul ca inca nu mi-am hotarat tristetile sau compensarile dupa-acestei-zile.”
“Hm..tu gandindu-te la viitor?!”
“Ce-i drept, mereu cu un pas in urma ta..”
“Asa da! Asa te vreau pentru cat inca te mai vreau.”
“Bine scumpo.Asa ma vei avea pentru ca si eu ma indragesc cand reusesc sa-mi calc pe vesnicele mele blegi umori.”
Radem ca…niste tineri.Ca o pereche de tineri indragostiti care se plimba printr-un parc. Agatati unul de bratul celuilalt. Secondati de o realitate ce incepea sa prinda din ce in ce mai mult contur in lumea deja separata a fiecaruia dintre noi. Eram incercat de sentimente contrarii de ura si lesin dragastos cu intunecari de priviri si dulci-zvacnitoare dureri prin vintre.Imi indreptam instinctiv, periodic umerii, mereu coplesit de acea povara cacacioasa care-ti apasa de fiecare data pe dupa-gat cand te parasesc toti ingerii. Dupa care ma gandeam ca nu-i cazul si-mi reveneam subit si exagerat ranjind stupid imprejurului si aproape grabind pasul. Credeam ca nu-mi mai pot gasi un ritm cu ea alaturi dar de fapt mi-l pierdusem doar pe al meu. Ma rog, il pierdeam, il regaseam eram intr-o onanistica miscare de du-te-vino cu propiile mele nostalgii. Glisam uscat si fara tempo de-a lungul semi-erectelor mele emotii.
Eram, in acelasi timp, incantat. Am suras acestui gand.
“Imi placi extraordinar de mult.”
“Te-ai congratulat cu voce tare sau chiar trebuie sa cred ca mi te adresai mie?”
“Iti dai seama ca nu trebuie sa crezi nimic..Pe de alta parte intrebarea ta mi se pare cat se poate de legitima.Sincer? Cred ca am spus-o pentru amandoi.”
“Ha! Eram sigura! Mi-am dat seama dupa ultima suta de metri pe care aproape ca am alergat, tu mai mult tarandu-ma dupa tine.”
“Cat dramatism! Am ajuns deja la faza cu taratul unul dupa celalalt?”
“Iar te grabesti..”
Radem ca …niste tineri batrani. Ca doi prieteni foarte buni care se plimba prin parc.Care-si deapana amintirile. Simt cum imi aluneca pulsul in reluare, in lent cum mi se impiedica in varice. Sunt deja confortabil cu nostalgiile mele, mi le imbratisez, le pot impartasii deja cu cea mai importanta femeie din viata mea. Am sarit in timp si ne-am regasit amandoi impacati cu soarta, despartirea. Supravietuindu-le. Gata, au trecut. Ce-om fi facut in toata aceasta vreme dintre? Ce mai conteaza? Tot aici am ajuns. Si suntem din nou impreuna. S-a ales praful de fiinta mea superioara, imi atarna coiu` drept in ciorap si am tot timpul cracul pantalonilor ud, pe alocuri. M-au spart in paispe` prostata si hernia, reducandu-mi pretiosul meu instrument la un fel de..chestie care atarna si lacrimeaza aleatoriu. Umblu cu un fel de tampon-pampers relativ eficient, special facut pentru hoituri de varsta mea. Suntem in 2064, mai am putin si implinesc aproape nouazeci de ani. N-am fost doar frumos si vesnic. Am fost condamnat sa devin decrepit si intelept. Pe posturile tv pentru geriatrici ruleaza reclame la proteze dentare, ortopedice, sexuale. La cristalini si tampoane pentru penis.Suntem inghesuiti in propria noastra lume, lipsiti de orice contact cu frumusetea, tineretea.Obligati sa ne stingem mai repede pentru a nu-i incurca pe ceilalti, cei atat de mult nascuti in ultima vreme. Fiecare traieste doar din amintiri, din rezerve. Si uite ca ne-am intalnit, in aceasta lume a noastra si..
“Mai esti?”
“Da, mi te imaginam batrana si singura.”
“Te inteleg..”
“Ceva mai putin rautacioasa decat esti acum.”
“Eu zic sa profiti de mine cat mai poti, asa tanara si frumoasa, ca s-ar putea sa nu ma mai prinzi in viata asta.”
“Cruda. Dar absolut incitanta.”
“Si excitanta, sper.”
“Cat e ceasul?”
“Nu indeajuns cat sa mergem la tine.”
Obsedantii, deja, ei ochi negri.Plini de viata. Nu de instinctul ei nauc si zglobiu ci de nenumaratele, posibilele ei interpretari ale sensurilor pe care le poate naste.Toate aceste minuni intr-o fiinta atat de fragila, delicata. Ma oprisem din mers si tinand-o de umeri rataceam fericit si lacom printre toate acele minuni cand m-am auzit spunandu-i : “nu ma mai satur de tine”.
“Stii ca nu esti original?”
“Da dar este exact ce vreau sa-ti zic in acest moment. Culmea e ca azi, cand te-am auzit pe tine spunandu-mi acelasi lucru...”
“Te-ai gandit la ce oare as fi vrut eu de la tine emitand o astfel de fraza.”
« Exact ! »
« Hai ca mai stiu si eu vreo doua lucruri despre tine.. »
« Le ai pe toate ordonate aici in spatele acestei frumuseti ingenue » si-i ating incet ochii, fruntea dupa care-mi trec degetele printre parul de la spatele capului. Craniul ei are o forma ciudata si nu-i prima data cand imi verific aceasta convingere.Este foarte proeminent in partea posterioara dupa care se alungeste brusc inspre gat.
« Tu, aici la spate, iti tii poeziile sau logica ? »
« Nimic n-ai invatat la anatomie »
« Stiu cateva chestii despre sex si coloana vertebrala »
« Dar rareori le folosesti impreuna.. »
« Nu-mi dau seama de unde ai putea trage tu astfel de concluzii.In ce te priveste.. »
« Din liceu mi-am tras astfel de concluzii si am o mica dar enervant de fixa convingere ca nu te-ai schimbat prea mult nici acum.Eu sunt un fel de cura temporara. »
“Ai ales singura sa fii doar o cura, cum ii spui tu..”
“Da si e mare lucru ca..”
“Ai putut alege, stiu!”
“Vezi, d’aia te-am iubit eu...“
„Acut cu intemperanta!“
„Da, acut cu intemperanta, cum spui tu.”
“Pentru ca’s chipes, inteligent si te ia cu un sublim vertij cand bat campii.Plus inca vreo cateva atuuri inascute..”
« Daca vrei tu neaparat sa ti le recunosti doar pe acestea.. Eu as fi vrut sa fac referire la versatilitatea si puterea ta de deschidere spre orice, fie si in joaca.Spre lucruri pe care altii viseaza sa le inteleaga si-si cumpara carti, se duc pe la scoli pentru a se esua, pana la urma, in spatele unei stiinte inflexibile si inevitabil arogant-prosteasca sau in cel mai bun caz limitativa.. »
« Hm..scuza-ma dar nu am auzit ce-ai spus.Poti sa repeti, te rog ? »
« Branza buna in burduf de caine.. »
“Si tu ce ai fi vrut, sa ne petrecem toata viata impreuna, asa inteligenti si comprehensivi?”
« Ar fi fost una dintre posibilitatile care mi-au trecut, candva, prin minte. »
« Si ce te impiedica sa incerci ? »
« Pai pana acum ce-am facut ? »
« Si ? »
« ! »
« Ma rog, uitasem. Sincer, prefer sa merg si eu pe intuitia ta feminina cu toate ca nu ma coafeaza deloc in acest moment. »
« Bineinteles ca preferi, dragule. »
M-a sarutat repede si m-a luat de mana continuandu-ne plimbarea..drumul. Drumul prin plimbare.Imi placea mana ei nu atat ferma cat sincera.
« Alexa. »
« Da ? »
« Nimic.Vroiam doar sa ma aud pe mine strigandu-te si pe tine raspunzandu-mi, inca.. »
Mi s-au umplut, ca la comanda, ochii cu lacrimi moment in care am auzit-o si pe ea tragandu-si mucii. Ne-am oprit si privindu-ne radeam cu gura pana la urechi printre siroaiele de lacrimi ce ni se legau sub barba.
« Crezi ca ar fi prea penibil sa incepem cu chestii de genul « nu stiu cum voi putea trai fara tine.. »
« Sunt convinsa ca nu e cazul. Chiar daca amandoi avem acum aceasta senzatie.”
“E bine de impartasit acest lucru fie si macar in acest fel mai constipat..”
« Da.E bine de stiut ca ne suntem inca reciproci in lucrurile care pentru noi au fost esentiale. Pe de alta parte amandoi stim ca vom putea trai unul fara celalat.Si ca o vom face-o foarte bine chiar. »
“Da. Va fi de cacat, insa, intr-o prima faza.”
“Ar fi de cacat sa nu fie.”
« Crezi ca ar fi ok daca ne-am putea baza in continuare unul pe celalalt ? »
“Te referi la chestia aia cu sa ramanem prieteni?”
“La acea chestie ma refeream dar mi-am dat seama in timp ce te intrebam cat de stupid ar putea fi.Nu mai stiu, tu ai ceva lucruri la mine?”
“Doar periuta de dinti.”
“Sa n-o uiti maine dimineata.”
“Nu as fi uitat-o.Tin s-o arunc cu mana mea.”
“Ok.”
“Tu ce crezi de chestia asta..despre dragoste?
“In ce sens?”
« Crezi ca e reala ? Sau e doar o infatuare ? O faza? Un moft? Cu alte cuvinte poate fi reala si perena in acelasi timp?
“Pentru noi a fost si inca mai este reala.Suntem un exemplu viu in acest sens.Pana la un punct. Legat de perenitate fiecare ramane sa se dumireasca, in timp. Eu stiu foarte bine cat m-am investit in tine si cred ca am idee si de cum voi reusi sa nu o mai fac incepand de maine. »
“Tu chiar crezi in bull-shit-urile astea?”
“Deocamdata sunt nevoita sa cred. De lamurit exact cum, o voi face-o mai incolo cand voi apuca sa mi te indepartez din creieri.Nu face pe stoicul cu mine.Nu acum.”
“Eu nu te voi scoate din creieri.Nici din creieri.”
“Fiecare cu metoda sa..Imi vei ramane in locuri cu mult mai importante pentru mine. Vor fi doar taramuri latente, inconstiente. Superbe virtualitati ale implinirii mele ca femeie.Pe de alta parte am de explorat realitati in fata carora nu pot sa apar cu jumatati de masura.”
“Iti invidiez si in acelasi timp urasc bunul simt de care dai dovada in aceasta..”chestiune” pentru tine.”
“Asta pentru ca tu te incapatanezi sa ti-l ignori, din cand in cand, pe al tau.”
“Nu. Eu aleg sa-l ignor.Nu vad ce rost isi poate avea intr-o despartire de genul acesta.”
“Dar dragul meu si tu l-ai scos la inaintare pana mai adineauri.”
“L-am siluit!”
“Ma rog..”
Sunt nervos.Simt cum o pierd.Definitiv.Cum imi scapa.Ii vad constructiile logice prin care vrea sa se desprinda de mine si-mi dau seama ca sunt infailibile.Si-mi tot da matu’ gaia cu bunul simt si cu luciditati sanitare. Imi bag indicibilu-n silogismele ei uscate. Eu nu-mi construiesc viata din back-up-uri. Nu am asa ceva.Nu am avut niciodata. Si in afara de toate aceste lucruri o iubesc de ma doare.Am stiut-o mereu, nu e ceva de care mi-am dat subit seama in momentul in care am inteles ca o voi pierde. Intr-adevar, nu ma imaginam imbatranind langa ea. O proiectam prea des in reveriile mele pentru a putea rezista platitudinilor unei realitati interminabile. Dar e prea devreme.Mai era timp.Inca inseamna mult prea mult pentru mine.Nu stiu daca-mi permit o astfel de ruptura acum.Daca o pot duce-n creieri, pe spate si, cacat, cel mai dureros, in inima. Imi face varza toate serenitatile. Ar trebui sa-mi reorganizez tot afectu’ si eu nu am idee cum se face acest lucru.Nu am vrut sa stiu niciodata. Imi tataie efectiv curu’ si-mi vine s-o strang de gat. Cum ?! Cum ma voi descurca ?! Daca mi-ar fi dat macar o saptamana..trei zile ! Imi aud gandurile si nu-mi vine sa cred cat de prost pot fi uneori. Dar de ce prost ? De ce trebuie sa fii neaparat prost atunci cand nu vrei sa intelegi de la cine stie ce inaltimi eunuco-sterile o realitate care te ustura ? Care-ti da cu un par peste boase. Ce-i atat de rusinos in a-ti trai patetic durerile ? In a-ti scheuna frustrarile ? De ce trebuie, mereu, sa ma (re)tin ? Sa ma crispez, sa-mi rup intestinu’ gros in constipatii ?
In trei zile as fi putut-o privi, cred, ca pe o tarfa. Asta m-ar fi salvat, intr-un fel.Mi-ar fi dat posibilitatea punerii unei distante intre noi. Vesnica porcarie cu “alta care nu-i decat o curva” functioneaza mai mereu. Pe cine mint eu aici?! Nu as fi reusit sa o privesc astfel niciodata.Nu pe ea. Care, dupa cum ati citit mai sus, nu poate sa apara cu jumatati de masura in fata viitoarelor realitati..A se citi barbati, stoiuri ! Carora li se va da cu totul.Pentru ca asa e ea.Se investeste. As fi putut insa, poate, sa o tratez macar ca pe ca pe o femeie care nu-mi mai apartine. Ah ! vesnica chestie cu apartinutul.Stiam eu ca-mi va veni de hac la un moment dat. Si mie. Asta ar fi fost o idee, o posibilitate.Alexa e femeia tuturor. Nu pot spune a altuia.Doare. Implica intimitati carora nu le pot face fata in acest moment. Implica realitati care ma cotonogesc si ma cocoseaza. Care ma castreaza. A tuturor insa e ok. E fara fata.E fara corp.
“Stii ca poti mai mult de atat..”
« Iar m-ai citit ? Pot dar nu stiu daca vreau, Alexa ! Nu stiu daca ma intereseaza. Nu stiu daca ma mint. Nu stiu daca sa ma mint.Te rog, incearca macar, sa nu mai folosesti clisee in timpul pe care l-ai mai acordat acestei relatii. »
« Ce ? Esti oficial ? Nu-mi mai sesizezi nici macar ironia ? »
Si rase.
« Cum poti ?! .. cum poti fi atat de.. »
Ma opresc, ma uit la ea, in ochii ei si realizez pentru a doua oara pe ziua aceea cat de egoist si las pot fi.Mda.. I can do better than that.. Imi surade cu greu si ma ia in brate.Se agata de gatul meu si-mi asculta atenta inima.Ramanem astfel un timp pe care nu-l pot numi decat “indefinit”.
dehors
Fac un salt in Sublim.Plang (iar!!).Sunt acolo impreuna cu femeia perfecta.Calc umil pe taramuri pe care alta data le rupeam in fasii, le preschimbam, le consumam, le pangaream. Nu ma uit in jurul meu.Nu ma intereseaza.O privesc doar pe ea. O incurajez din priviri sa-si dezvolte propiile sfere. Incepe timid.O sustin doar cu forta proiectiilor mele fara sa stiu ce vrea sa faca, unde vrea sa ajunga.
Totul in jurul meu si al ei se preschimba in noi.
Nu vad ci simt acest lucru. Nu ma uit decat la ea. O mangai pe fata, imi cobor mana pe gat.Ii aud sangele-n degete.In jur acel “noi” ne imbratiseaza pe amandoi. Ne citesc miscarile in ochii Alexei. Ii ating pielea, ii sarut sanii, ii mangai parul. Totul se simte atat de real.Imi simt miscarile, atingerile in ea.
In jur noi plecam inspre cele mai sublime lucruri pe care le-am fi putut trai impreuna, intr-o viata.Noi ne bucuram impreuna de tot ce nu vom mai trai incepand cu ziua de maine.Plecam pentru totdeauna.
Eu raman cu Alexa pe loc pentru a ne pierde mintile, sangele unul prin celalalt.Carnea ei in care sunt primit. Carnea mea in care se pierde.Imi tremura in brate.Imi vibreaza in piept.Respiram unul din, nu prin, celalalt.
In fine, ca sa n-o mai lungesc, va pot marturisi ca am avut parte de cel mai memorabil schimb de fluide din intreaga mea viata. Nu o spun doar pentru ca ar fi cazul, avand in vedere femeia si imprejurarile ci pentru ca intr-adevar a avut acel “je ne sais..” pe care numai lucrurile care ajung sa conteze il pot aduce in orice.Cu atat mai mult intr-o dovada carnala de iubire ca aceea.Nu am inca nouazeci de ani, sper sa nu-i traiesc niciodata.Nu-mi atarna nici un coi si-mi croiesc in mod constant drumuri printre intre-cracii diverselor femei din viata mea.Dar va pot spune sincer ca si daca se prea poate sa mai fi facut dragoste uneori cu vreuna dintre ele, nu am mai ajuns, insa, vreodata nici pe departe acolo pe unde respiram in mod normal cu Alexa.In seara aceea si nu numai.
A fost sansa mea si am dus-o cat de departe am fost in stare in acele timpuri. Dupa despartire am suferit ca un caine si nu o data am incercat sa reiau legatura cu ea.M-a respins in mod constant cu un fel de ..demnitate pe care nu pot spune ca o meritam de fiecare data.O merita ea, in schimb.Si in mod sigur stia acest lucru.
M-am simtit mult timp esuat in realitate.Rapit de orice inspiratie.Respins de catre orice forma de sublim.De insasi propia mea natura. Mi-am revenit si merg acum mai departe.Intr-un fel mai puternic, mai aproape ca niciodata de urmatorul meu nivel.
Pun punct si ma reped la buda unde urinez indelung, dureros. Trag apa si ezit in a-mi face un dus.Pana la urma renunt.Ma spal doar pe dinti, scuipand sange din gingiile inflamate. Ma uit in oglinda fara sa ma vad – din nou instinctul de conservare, pupa-l-as – si-mi dau seama ca nu-i indeajuns.Nimic nu-i niciodata indeajuns. Ies din baie, ma duc pe balconul inchis si stau pe un scaunel din lemn inalt de vreo trezeci de centimetri, verde. Afara e in jur de sase seara. Dupa ce mi-a trecut prin minte ora pe care tocmai am amintit-o m-am ridicat si m-am dus din nou la birou. M-am uitat in treacat la telefonul dat pe silent. Aveam opt apeluri nepreluate.Ce chestie!Probabil Ada cu acuze, Oana cu scuze si asa mai departe. Am tras jaluzelele, mi-am aprins veioza si m-am asezat pe vechiul scaun capitonat care scartaia din toate incheieturile.
P.S.
schizoid dar ma tratez
La un moment dat, adevaratul autor al acestei povestiri a vrut sa-i dea o voce si Alexei.Ca personaj principal, narator.Sa poata ceti lumea si varianta ei despre tot ceea ce s-a intamplat intre noi.M-am opus din rasputeri acelei intentii. I-am spus :
“Nu vreau sa stiu ce gandea Alexa despre mine! Nu-ntelegi? Ce gandea ea cu adevarat, pe langa ce-i placea sa creada ca gandeste.Nu pot suporta toata ipocrizia aferenta acestui concept total abstract : “cu adevarat”. Nu ma intereseaza “adevarata” Alexa. Nu as vrea sa ma intelegi gresit, sa traiesti impresia ca sunt un superficial. Chiar m-ar deranja sa stiu ca tocmai tu ma desconsideri in felul acesta. M-a interesat intotdeauna felul in care ea a ales sa se raporteze la mine. Pricepi? E cu totul altceva si din punctul meu de vedere este tot ceea ce conteaza.Importanta nu este Alexa, important nu sunt eu. Singurul lucru care conteaza din toata aceasta ecuatie este relatia pe care noi doi am reusit sa ne-o construim, impreuna. Pe care am ales sa ne-o construim impreuna. Ma repet : felul in care am ales sa ne raportam unul la celalalt.Alegerea si trairea-impreuna a unei singure variante dintre toate celelalte posibilitati virtual-existente.Forma, modalitatea prin care fiecare dintre noi a ales sa se proiecteze in ochii celuilalt.Riscurile asumate.”
M-a intrebat :
“Iti e teama?”
I-am raspuns :
« Prea tarziu. »
« Stii ca pot face in asa fel incat sa fie chiar devreme... »
« Ai putea dar ar fi total fals. In mod evident cu mult mai neverosimil decat utopicul discurs al Alexei. »
« Poate..Pe e alta parte s-ar putea sa fie ceva mai credibil decat salturile tale in sublim. »
« Ce faci ? Te explici ? »
« Nu as stii cum.. »
« Cand stiti voi oare ceva cu adevarat ?Stiti vreodata ? Exista un punct in timp cat se poate de - era sa spun real – de clar in care sa aveti o idee ? Si acum ce faci ? Incerci sa-ti explici lucrurile care mi se intampla mie.. ? Iti dai seama cat de ciudata e chestia asta ? Ai idee de ceva real care chiar mi se intampla ? Ieri, de exemplu, eu – personajul tau preferat – am mancat iahnie de fasole. Stomacul meu nu tolereaza prea bine genul acesta de mancare dar imi crapa glanda de pofta asa ca am inghitit ca spartu` vreo trei-patru portii. Dupa care, asa cum era de asteptat, m-am cacat tot restul zilei. Speram intr-o exceptie, tot timpul speram in exceptii.Cred, de altfel, ca speratul asta e singurul motiv pentru care mai facem tot felul de lucruri pe care ni le dorim.Dar nu a fost sa fie. Se fisurau matele in mine si abia daca reuseam sa parcurg cei cinci-sase metri care-mi despart dormitorul de buda, fara sa dau drumul la vreun strop, cum altfel decat decisiv inopinat.Din momentul in care-mi simteam gaura curului – acest centru al universului pentru mine, in acea zi – deasupra cacatoarei imi destindeam surubul (surupu` cum zic batranii) si-mi lipeam bine dosul de colac pentru a nu-mi sari sarjele de rahat pe afara. Si dai si stoarce nenicule pana nu mai aveam nimic in tub.Dar de cerut tot se cerea. Si simteam cum imi cac si matu` numai ca sa scot ceva din mine.Inca un set de junghiuri sau macar un singur junghi, acolo.Unu` ascutit si prelung.Un junghi de tot cacatu`, logic.Dupa care-mi spalam bucile si ma taram usor si deshidratat pana-n pat.Singur.Doar eu si damfurile din baie.Si beam apa.Multa apa ca sa te hidratezi idiotule. Ca nu te-ai putut abtine. Si uite asa ma cert singur pana alerg din nou sa ma scurg in buda. Sunt din ce in ce mai lichid. Ma clipocesc la vale, prin cur. Iar tu-i bati campii cu sublimul. Iti dai seama ce furtuni concentrice de cacat mi-as fi putut proiecta in locul ala ? Ce orizonturi crepuscular-maronii cu accente bej palid si negru ardent as fi putut strabate cu viteza gandului ? Tu cred ca ai fi scris ceva de genul : « Fac un salt in sublim » - am vazut ca-ti place chestia asta cu topaitul prin spatii. « Sunt puternic dar asta nu inseamna ca nu ma pot caca pe mine. Astfel de lucruri ni se pot intampla pana si noua, fiintelor extraordinar-superioare. Bine, ni se pot intampla doar pana la o anumita varsta.Dupa care..Ba nu, stai ! Chestia asta ni se poate intampla toata viata.Uitasem ca e o exceptie.In fine ! Totul in jurul meu stralucea lichid in vastele palete de nuante ale lutului dupa ploaie.Eram ca intr-un vas fluid de cleiuri din diferite straturi ale unor ere totale si inexistente.Durerea. Singurul conector alcalin la o luciditate care-mi strafulgera stimulii colono-intestinali. De data asta nu mai era Gabriel. Pentru astfel de treburi e bun si duhul lui Vlad Tepes, de exemplu. Statea nemiscat undeva in spatele meu si-mi controla.. »
« Caduc, previzibil si vezi ca o dai in altele.. »
« Corect.Rectific. « intestinali. Care-mi storcea energiile. Imi proiecta interioarele in afara rectului.Aceasta chakra interconectata la peisajele unei irosiri progresive, de o intensitatate pierduta in puterea unui multiplu de cub al metrilor pe secunda. »
« Mda..ar putea iesi ceva din asta.. »
« A ! te-ai prins si tu ?! Pai tot iese – asta-i tot spilu..Iese intr-o veselie, omule.Face salturi in jeturi, ca sa zic asa. Si vezi tu ? Pana la urma nu e decat o cacare ce nu se mai termina. »
« Nimic nu e doar ceva.. »
« Deep shit ! »
« Putem iesi macar pentru un moment din micul si putitorul nostru univers scatologic ? »
« Nu. Mai stam o vreme. Ajuns aici ma cam copleseste amintirile. »
« ..tale de tot rahatul, presupun. »
« Presupui corect chiar daca duhnesti de prejudecati. Eram inca june cand am primit aproximativ prima mea declaratie matura de dragoste. Provocandu-mi inevitabilii fiori. Si bineinteles crampe. »
Ea era medic psiholog iar eu eram in terapii.Mi-a zis :
te rog sa ma scuzi spuneai ca ai ramas singur ca ai ramas in sfarsit singur dupa atata vreme in care ipocrit abia acum iti dai seama ti-ai dorit acest lucru groaznic ingrozitor ca ai ajuns sa iei in fiecare zi fila cu fila din agenda in cautarea unui prieten pe care sa-l suni cu care sa iei legatura ei bine acum ca ai aflat te poti servi din aceste delicioase fursecuri la care m-am ostenit chiar eu cu manusitele mele fragile ia de gusta si din mine de mine vreau sa spun sa nu te rusinezi ca sunt femeie trecuta prin multe numai ginecologul meu stie saracul prin cate de cand te-am vazut intrand in scumpul meu cabinet particular mi-am spus ei poftim incă un june angoasat care crede ca lumea e o mare de cacat iar el singurul fas abur spirit ce se chinuie in zadar sa gasească suprafaţa vreo suprafata si mi-am mai zis ca peste o platforma mai buna ca a mea slabe sanse sa dai vezi tu de atata experienta am prins crusta si cum spuneam in toata aceasta buda lichida si fierbinte e reconfortant sa simti din cand in cand sub picioare ceva tare bine inchegat asa ca mine ne vom folosi unul de altul si vom reusi pentru un timp sa fim deosebiti impreuna iti dai seama vom fi prieteni si singura noastra preocupare va fi aceea de a ne pupa linge mangaia ranile si nu numai eu am tot i banii din lume tot asa cum tu ai tot timpul din ea eu voi fi prietenul tau al cărui singur numar de telefon iti va fi indeajuns de acum in colo un timp si atinge/ma vezi eram sigura ca nu m-am inselat asa rupe/ma da despica/ ma da patrunde/ma da da ciudat n-am mai fost demult de acord cu cineva numai tu ma poti face sa ma simt atat de plina umpluta fosta goala
« Induiosator. Asta numesti tu declaratie de dragoste ? Dude..you`ve got issues. Mi-a placut, oricum, chestia aia cu fasul si crusta. Da bine la contrast.Dinamism, spiritualizare versus materie statica, incremenire in proiect. Cred ca i-ai bagat ceva presiune prin supape.. »
« Nu te prinde. »
« Ce ? »
« Genul asta de vulgaritate.Las-o balta.Stai in sublim. »
« Esti cam artagos. »
« Am doar semnificativ mai multa energie decat tine. »
« Energie.. »
« De cacat – lasa-ma pe mine s-o zic. »
« Bine. Zi-mi ceva de.. »
« Cacat »
« Da.Dar fa-o cu farmec.Povesteste »
« Ma lasi ? »
« Ai maxim doua pagini. Si asa cred ca asta e déjà cel mai lung P.S. scris vreodata. »
« Nu stiu de ce-ti faci atatea scrupule. Ti-ai facut treaba.Relaxeaza-te. Povestirea ta s-a terminat cu mine revenindu-mi dupa Alexa. E..rotunda, e ok. Dar asta nu inseamna ca acolo a luat sfarsit si viata mea.Intotdeauna m-au distrat povestile astea cu « si au trait fericiti pana la adanci batraneti » sau « viata tocmai ce se deschidea in fata lui/ei mai mult ca oricand.. » Dupa care finish. Dragule, daca vrei sa scrii ceva care sa conteze trebuie sa-ti omori personajul.Trebuie sa-i scrii sensul pana la capat. Sau vrei sa faci o serie, s-o imparti pe sezoane ? Trebuia sa ma arzi tot, sa-mi consumi si energiile pe care nu le-as fi putut produce, sa ma bagi in mormant sau in cel mai bun caz intr-o inchisoare ori ospiciu. »
« Totalule ! »
« Ti-a placut sa ma futi pentru un timp si ai mai facut si pe delicatul. Ce sunt eu in ochii tai ? »
« Bine dar Alexa nu a fost singura, unica femeie din viata ta, nici macar ultima dragoste.. »
« Stiu ! Baga-mi-as ! De fapt aici e problema mea cea mai mare. Macar tu ma puteai salva, fie si intr-o fictiune. Puteai face din mine o fiinta frumoasa, integra, definitiva. Ma puteai pune intr-o situatie fara iesire in loc sa ma treci prin tot felul de discutii salonarde si sa-mi aduci bunul simt ca scuza in viata ! Ce-i cu voi de credeti ca nu mai e loc de lucruri totale ? Ca au trecut vremurile gesturilor mari, complete ? De unde fuga asta constipata de patetisme si umori ? Nu inseamna ca daca acum avem posibilitatea sa ne spalam la cur cu apa curenta dupa fiecare cacare, apa care ne curge « din perete », trebuie sa ne igienizam si sufletele dupa fiecare sentiment mai acatarii. Te citez : « Mi-am revenit si merg acum mai departe.Intr-un fel mai puternic, mai aproape ca niciodata de urmatorul meu nivel. » Acestea sunt ultimele tale cuvinte despre mine, chiar daca mi le pui mie in gura. Totul se termina cu un fel de promisiune si viata care cucereste totul. Jenant, previzibil si obositor. Caduc, dupa cum iti place tie sa spui. Am trait mult, am suferit si iubit enorm, am trecut prin atatea.. Sunt un experimentat. Observati-ma. Nu mi-a crapat inima in nici o dragoste, nu mi s-a spart vreun vas de sange pe creier in nici o ura. Am fost mereu caldut si intelegator. Si marele bull-shit : « sunt un supravietuitor ! ». Iti spun eu cum sta treaba.Am cunoscut nepermis de multa lume si am trecut prin grotesc, coplesitor de multe situatii, stari, realitati.Mult prea multe
Alexa, de exemplu. Ca tot mi-ai adus-o din nou in viata. Tot mi-ai fript senzorii cu prezenta ei.Posibilitatile pe care le-as fi putut dezvolta cu fata asta.Numai daca as fi fost in stare sa construiesc ceva, vreodata, in viata. Tu-mi dai inainte cu sublimul, poezia si carnea. Iti spun eu cum sta, de fapt, treaba cu acea carne despre care-ti tot dai cu parerea. In primul rand era a mea.Intr-un timp cat se poate de bine delimitat, real, palpabil. A fost suflul meu, realitatea cu care ma trezeam in fiecare dimineata, constient ca traiesc una dintre variantele ei (ale realitatii) cele mai reusite. Realitatea pe care o duceam de mana, pe care o chemam pe nume si cum bine ai spus imi raspundea, realitatea care-mi dezvolta gandurile, care-mi urmarea bataile inimii, realitatea pe care o bagam in pat si in care-mi traiam bucuriile cele mai vinovate. Iadul controlat al bucuriilor noastre vinovate.Alexa era o zeita pentru mine in viata si in pat iar eu profitam la maxim de acest fapt.Si o tavaleam, constant, prin tot infernul din care ma fatase ursitoarea aia cacacioasa dar inspirata.Dar nu puteam sa nu fiu constient, in acelasi timp, de situatia complet riscanta in care ma aflam. Imi riscam cel mai de prêt bun . Sanatatea mea psihica.Riscam o dependenta care m-ar fi putut baga in pamant, lasandu-ma uscat si cu bala pentru tot restul cacacioaselor mele zile.Si nu stiu de ce dar am convingerea ca cineva acolo sus nu vrea sa traiesc prea putin. Asa ca am preferat, intr-un fel, sa sufar cat mai repede.Sa se termine o data ca sa poata incepe mizeria.Sa-mi sparga in tandari tandreturile dar sa raman, totusi, intreg la minte.Sa-mi pot aminti, macar.Si sa o acopar, repede, cu altele. Sa o ascund printre ele. Futere pana la diluare.Stoarcere, irosire pana la pierdere. In ziua noptii de dupa, m-am vazut cu Delia si i-am schimbat sistemul de valori despre barbati, o data pentru totdeauna. Delia era ceea ce se poate chema o fata prietenoasa.Nu era curva pentru ca nu lua niciodata bani dar ..mergea cu tine, cu mine, sau cu altul.Era una dintre acele fete – si cate sunt, dumnezeule – care sunt convinse ca viata-i scurta si una singura. Multumiri pe aceasta cale celui care le da gandul cel bun. Relativ selectiva.O foloseam din cand in cand pentru divertisment si variatiune. Nu o munceam niciodata prea tare deoarece facea parte dintre acele ciudate care o tin lant dintr-un orgasm intr-altul inca de pe la primele impingeri.Exista asa ceva si merita sa cautati pana gasiti, credeti-ma pe cuvant. In noaptea aia-i tremura carnea si seca toata in mod periodic. Ne opream sa se hidrateze pentru a o lua de la capat. Eu din ce in ce mai incrancenat, mai hotarat sa nu ma opresc niciodata, mai nesatisfacut.Ea din ce in ce mai masochista, mai putin intreaga la minte, mai curioasa. Nu se satura niciodata, nu-i mai ajungea iar eu eram hotarat sa o fac sa spuna ca nu mai vrea.Mi-a spus-o nu in atatea cuvinte in momentul in care s-a dus sa se pise si am auzit-o urland de usturime.Am plecat fara sa ma fi terminat.Era dimineata si am mers pe jos pana acasa.Nu stateam chiar atat de departe si oricum nu vroiam sa ma grabesc. Vroiam sa respir.. Alexa era in continuare acolo unde o lasasem, ocupandu-si cu oarecare condescendenta vaste teritorii din imaginarul meu afectiv. Dar nu am renuntat. Am cautat, cunoscut inainte, mai departe, mai multe.Pana cand a inceput sa se retraga.Incet dar sigur.Acum nu a mai ramas decat in cel mai important loc cu putinta pe care stiu ca nu-l va ceda niciodata. Incerc sa nu ma bucur prea tare de acest lucru. Ramasese / Pe undeva prin amintirile mele / Zilnice / Isi rescria istoria / Totul fusese sau cel mai important / Ar fi putut fi / Roz. »
« Pisi mic…te emotionasi.Se pare ca sub blanita aia ta de jivina feroce inca mai bate o candida inima. »
« Nu e cazul.. »
« Stiu ! Sa ma ….pe mine.Nu aveam de gand sa o fac chiar daca am parut ceva mai colocvial decat ar fi cerut-o abisalul momentului. Vezi, pana la urma nu esti, nici tu decat o alta varianta.. »
« Bine.. nu stiu de ce trebuie sa ma plictisesti cu lucruri evidente. Cand ti-am dat eu tie de inteles ca as putea fi mai mult decat o varianta ? »
« In cateva randuri. Astazi ce vrei sa faci ? »
« Nimic interesant. »
« Ei, acum !.. »
« Ce-ai fi vrut sa auzi de la mine ? Ca voi suferi ? Ca voi plange ? Ca voi rade isteric ? Astazi voi suferi. Mda..ar fi sunat intr-un fel..Nu pot pentru ca sa ma programez la astfel de lucruri. »
« Ok. Asta inseamna ca pot continua eu pentru tine. »
Aveam gura uscata si nu ma simteam deloc in siguranta cu mine insumi.Contrar a ceea ce s-ar putea intelege la o prima citire, lucrul acesta – nesiguranta aceea – imi dadea un oarecare sentiment de satisfactie. Imi dau seama ca nu mai aveam apa.Ma reped pana-n bucatarie sa-mi mai iau o sticla. Mai era un bax intreg. Ce bine e sa ai ce-ti trebuie! Rad gangav, fericit si efectiv fug, lovindu-ma de pervazul usii de la bucatarie, inapoi la birou lasandu-mi impresia ca fur bidonul ala de apa. O sterpelesc pe sestache dupa care o duc intr-un loc sigur si-mi satisfac poftele cu ea. Undeva in mine, nu-mi dau seama exact pe unde ma prind ca nu-mi e prea bine dar nu e cazul sa exageram acum..Imi trece prin cap ca s-ar putea sa explodeze becul de la veioza asa ca o aplec mai mult.
In perioada aceea personajul meu era un om cat se poate de sters, de obisnuit. Ba nu, mai rau. Era chiar un om mic. Se imputinase in toate, saracise si se uscase atat pe afara cat si in interior.Era o biata fiinta nevrotica, debila care cu greu isi mai putea gasi un echilibru precar in alcool si sex. Ca si cum ar fi cautat substitute pentru amioticul pe veci pierdut al amintirilor sale inchipuite.Aproape imposibil de crezut avand in vedere toate experientele, amintirile sale.Ca si cum nu ar fi existat.Ca si cum nu ar fi fost ale sale. Plesnise o coarda in el. Crapasera mai toate. Un fel de efect al bumerangului, daca e sa fim rautaciosi..Isi atarna in sine vlaguit si sterp in cap. Fusese nevoit sa se mute cu parintii in apartamentul lor de doua camere.El care plecase de un amar de ani de la ei din casa.Isi inghesuise zdrentele in doua sertare si incerca sa fie cat mai invizibil intr-o casa care-l atragea dar pe care o ura in acelasi timp. Atat de invizibil cat ii permitea statutul sau de somer.Datornic, chiar, in acel moment. Le statea in casa, la masa si in speze ca un adolescent letargic si incerca sa-si adune oaresce energie pentru a putea iesi din mizeria in care se adusese singur, cu buna stiinta. In care nu-i fusese usor sa ajunga…Pentru care se straduise consecvent si obsesiv. Sa se distruga.Sa atinga cel mai de jos prag. Jur ca eu nu am avut nici o influenta, nici un interes comercial in soarta sa din acea perioada. Si-a facut-o singur cu mana lui. Pentru mine este o perioada mizera din viata acestui om, perioada din care nu stiu daca voi reusi sa scot cine stie ce. Simt insa ca trebuie s-o creionez pentru a-i putea da un oarescare sens si poate chiar pentru a-i scrie pana la capat destinul.Asa cum singur mi-o cerea intr-un timp. Lucru pe cat de imposibil pe atat de firesc pentru acest autor. Eu, oricum, ma absolv.Din nou.
Asa da ! Acum imi e mai bine.Mult mai bine. Simt ca-mi revin puterile. E noapte. Nu ma intereseaza cat e ceasul. Nu dau doi bani pe cat e ceasul. Ma duc in bucatarie si mananc din nou. Nu ma mai doare atat de tare gatul. Dupa ce termin de mancat ma foiesc prin toata casa. Ma bucur, din nou, ca sunt singur. Ca-mi pot trai, din nou nestingherit, prezentul.Imi fac un dus, indelung. Hotarasc sa-mi tai unghiile pentru a putea sa gandesc. Vreau sa-mi dau seama exact de unde am cazut in aceasta ultima criza care m-a trecut prin toate mizeriile mele debile. Mi le tai atent – unghiile. Nu ma grabesc. Bine, ca de obicei, nu voi fi in stare sa-mi aranjez cum trebuie pe cele de la degetele mari. Vor face colturi care-mi vor intra, pana la urma, in carne de nu voi mai putea merge. Colturi pe care le voi taia dincolo de ultimul moment in care ar fi trebuit s-o fac. Pe care mi le voi smulge din carnea vie, deja.
II
Sunt intr-unul din rarele momente in care raman singur acasa. Incerc, ca de obicei sa-l savurez la maxim. Incui usa si rasucesc cheia in asa fel incat sa nu poata fi impinsa din afara.Imi privesc si explorez, imi merg spatiul.Cele doua camere, bucataria, baia.Visez cu ochii deschisi.Imi iau o foaie A4 si ma asez la masa din bucatarie. Scriu : “Singurul mod de a-i face pe plac unui tigru e sa te lasi mancat de el”(Adenauer). Ranjesc amar si ma uit prin perdea catre lumina verii de afara. Scriu in continuare : « sunt departe de adevar dar am incredere in puterea mea de a nu avea nevoie de el acum.oricum nu poate fi decat un cliseu caldut.nu ca ma complac in minciuna-sa spunem doar ca prefer perspectiva cu toate semnele ei de intrebare.cu toate micile ei surprize, descoperiri. »
Hm..astazi pare sa-mi iasa ceva. Mai departe : « azi am inceput inca o data lupta sfanta cu mine insumi.taberele se stiau dinainte, haite credincioase propiei dogme.luptatorii – unul mai indobitocit decat celalalt.nu rationeaza.asculta, doar, orbeste de indemnurile mele schizofrenice.castiga, de fiecare data, cel care bate primul in retragere.frica este mult prea mare pentru a fi consecventi cu propia atitudine; fiecare are un sistem de conservare perfect.si fiind constienti ca nu au unde sa se retraga ma cuceresc haituiti, devorandu-ma cu propia teroare.mecanismul este atat de pervers incat abia daca reusesc sa-l intuiesc.astazi unul dintre ei m-a privit in ochi cu nesiguranta si m-a ucis in graba sfarsind intr-o balta de lacrimi cristaline – prea multa surescitare. »
Iarasi.Atras catre porcarie, in mijlocul ei. Dar ii dau inainte : “oricum, imi rezerv dreptul/imi permit sa-mi mentin indoielile asupra propiilor mele judecati.”
Pe urma revin asupra unui lucru care ma nelinisteste : “sper sa reusesc in incercarea mea de a-mi cumpara o casa.ar insemna atat de mult pentru o persoana atat de nesigura pe capacitatea sa de a se..gospodari.intimitatea mea.violata, conditionata, surprinsa, spionata, observata, incadrata, evaluata, clasificata, despicata, abuzata, contestata, detestata.isi va gasi, in sfarsit, o liniste, nu atat un refugiu cat un reper-ca loc de odihna; ca spatiu de garantare a propiei sale legitimitati.visez cu ochii deschisi-una dintre specialitatile mele-in a-mi permite sa raman, intentionat, fara ocupatie pentru un timp.in a ma retrage pentru aceste saptamani, luni in casa mea.in a o locui cu intreaga mea energie.in a o impregna cu toata personalitatea mea, in a o trai cu respiratia mea, in a o dormi cu visele mele, in a o parasi cu certitudinea regasirii, in a ma intoarce cu speranta unui alt drum nou, in a o uita cu speranta propiei mele locuiri-de catre mine insumi.”
Imi simt lipsa de energie, mediocritatea jalnicelor mele aspiratii si m-apuca dracii.Mai mazgalesc doar : “e atat de bine / cu toate ca oarecum plictisitor / in patutul meu cald / de comatos / voi toti in jurul meu ingrijorati / de ce decizie as fi putut lua / daca nu as fi fost o simpla leguma.”
Mototolesc obosit hartia si ma ridic sa o arunc la gunoi. Totul scartaie.E vechi. Dar in acelasi timp cunoscut, prietenos.Mocheta gri.Aspra.Subtire. Dulapurile albe cu dungi albastre.Perdeaua alba cu dungi albastre.Musamaua albastra cu flori albe. Totul este prietenos si cald. Numai eu sunt incrancenat si inghetat.Imi trec sloiuri prin cap. Sunt somer. Ma rog..nici macar. In sensul ca nu iau banii de somaj. Nu i-as putea lua vreodata. Nu as putea admite niciodata ca am nevoie de ajutor institutionalizat. E cam inexact spus, stiu dar nu ma intereseaza. De la larvele astea eu nu vreau nici macar ce-i al meu. A vrea ceva de la statul roman echivaleaza pentru mine cu a renunta la orice speranta. In momentul in care as incepe sa bat ghiseele pentru a-mi milogii banii mei de drept as rupe chiar orice legatura cu respectul fata de mine insumi. Am, in schimb, prieteni. Foarte buni.Oameni care ma stiu si poate tocmai din acest motiv, in ciuda tuturor semnelor mele de mirare, continua sa ma suporte, ajute. Chiar si cand sunt esuat in stari de acest gen. Chiar si cand ii resping, nesuportand sa stiu ca-mi pot privi mizeria. Rabdarea lor ma frustreaza, uneori. Ma rusineaza cateodata. De cele mai multe ori, insa, ma ajuta sa-mi regasesc posibilitatile.Sa-mi recastig sanse mai vechi, sa-mi descopar altele pe care nu le-as fi sperat niciodata.
Simt cum mi se face, subit, foame. In ultima vreme am nevoie de foarte multa mancare. Eu care, de obicei, nu ma ating de asa ceva decat atunci cand chiar nu mai am incotro. Tocmai acum. Cand nu-mi permit. Ca sa vezi.. Deschid frigiderul si incep sa car pe masa mai tot ce gasesc prin el : oua, branza, salam, rosii. Si acum imi ploua in gura. Imi prajesc trei oua – de obicei nu duc mai mult de doua.Aici a nu se bate campii cu dublu-sens… Imi tremura mainile si abia daca reusesc sa tai salamul tare, uscat. Ma precipit, mestec apasat de-mi scartaie falcile, inghit cu eforturi dumicatii imensi pe care-i simt cum imi rup duodenul. Imi e foame. Prin urmare ma hranesc.Repede.Acum. In timp ce devorez mai tot ce gasesc in fata, imi aduc aminte de ea. Ce porcarie! Nici macar sa mananc linistit nu pot. Ma ridic de la masa – terminasem – si ma apuc sa spal, nervos, vasele. Lucrul asta ma calmeaza intotdeauna. Dau drumul la apa, inmoi buretele in detergent si curat mizeria. Incet, prin miscari ordonate, simetrice. Ma ajuta foarte mult apa calda. O las cat mai inspre fiarta. Detergentul face minuni. Esentiala este si acea ustensila din sarma – imi scapa acum denumirea – care te scoate din cele mai persistente mizerii. Le clatesti, vasele. Lasi sa curga apa pe ele .Pe o parte si pe alta.Nu neaparat multa dar destula.Dupa care le asezi in stativ. Si aici e un fel de arta.Daca sunt multe. E vorba de gasit echilibrul unor lucruri fragile, alunecoase, curate, ca noi.
Sunt proaspat oarecum scapat dintr-o relatie si imi regasesc gesturile unui om singur. Prin viata sa, prin casa altora. Eu si lucrurile din jurul meu. Importante.Ca puncte de reper, ca delimitari de spatiu. Incerc, fara sa-mi dau seama prea bine cum, sa ma ocup de mine insumi, sa ma bag in seama. Imi fac cunostinta si-mi surad oarecum incurcat nestiind ce sa-mi spun, cum sa ma traiesc in continuare. Zi de zi.Nu stiu ce sa fac cu mine insumi. Imi stau in fata si-mi ranjesc tamp fara a putea lega o minima conversatie de bun-simt. Sunt un corp care nu-si gaseste nici un rost in propia viata. Sunt mai multe posibilitati inaccesibile. Sunt blocat, frustrat si vreau, nu de putine ori, inapoi in relatia morbida care-mi dadea, totusi, un sens, pana mai ieri. Ma tarasc prin casa pana-n sufragerie si dau drumul la televizor.
De Ada cred ca m-am despartit definitiv, de data aceasta. Spun cred deoarece in aproximativ sapte ani, chestia asta definitiva s-a mai intamplat de cateva ori. Nu stiu de ce de data asta va fi altfel dar intr-un fel am ajuns la o oarecare margine.Suntem intr.-un oarecare gol. Si nu mai avem cu ce-l umple. Ma rog..n-am avut niciodata dar.. Cat timp pierdut de-a-n curulea! Presupun ca pana la urma, in loc sa ma plang atata, pot spune ca-mi poate folosi ca experienta. O abordare la fel de cretina ca cea cu pierderea de timp, de altfel.
Inca nu plecasem de la ea cand m-am intalnit cu Alexa. Acum. cateva luni. Nu ne mai vazuseram de ani de zile. Nu-mi aduc aminte, prea bine, conjunctura. Cum de ne-am intalnit? A fost din intamplare sau unul dintre noi l-a gasit pe celalalt? Se prea poate s-o fi contactat eu. Si din cine stie ce motive ea a fost de acord, de data aceea, sa ne vedem. Se prea poate deoarece eu tocmai ma angajasem project manager la un ONG si ea aflase..Da! Imi aduc aminte. Eu aveam impresia ca prinsesem job-ul vietii mele – doar o impresie, cum avea sa se dovedeasca mai tarziu – iar Stefan, un bun prieten de-al meu, se intalnea cu una dintre amicele ei, in perioada aceea. Presupun ca asa aflase si ea de mareata mea realizare si ma rugase sa-i ajut fratele cu o slujba. Ei da. Eram, deja, amandoi cat se poate de bine infipti cu picioarele in real. Cel putin asta era parerea noastra din acel moment. Ce perioada! A trebuit sa port camasi…Cam asta-mi aduc aminte. Aveam ca masina de serviciu un Peugeot 206 din `82 pe care nu-l mai miscase nimeni din acelasi loc de vreo cinci ani.Cu rotile dezumflate, sparte, plin de noroi si rahati de pisici. O masina extraordinara, de altfel, care a pornit de la prima cheie. Am retinut foarte clar acest lucru.Mi s-a parut incredibil si absurd. Dar chiar s-a intamplat. A pornit de la prima cheie. Am spalat-o si am plecat cu ea acasa la Ada, mandru nevoie mare. Era o porcarie la care nu m-as fi uitat cu doi ani in urma cand aveam bani sa-mi iau o masina noua de lux sau o casa. In acel moment, insa, ii tocasem deja pe toti si ma indreptam vertiginos catre datoriile in care sunt prins acum..Am tras masina in fata curtii si am intrat glorios pe poarta calcand ceva mai apasat ca de obicei. In seara aceea am scos-o, firesc, la o plimbare prin oras. Eu plimbandu-mi femeia cu masina de la firma.Avea un volan misto.Masina, nu femeia. Incercam sa ma mentin intr.-o oarecare verva cu toate ca-mi dadusem seama de greseala pe care o facusem in momentul in care-mi abandonasem vechea slujba pentru a ma angaja aici... Una dintre obisnuitele mele decizii…
Cu Ada eram intr-o perioada de dispret si chin maxime. Ne suportam cu greu, prinsi neputinciosi intr-o relatie din care nu stiam cum sa scapam mai repede. Undeva pe la mijlocul terapiei psihologice la care apelaseram ca o ultima posibila solutie la…noi.. Ne zambeam relativ amiabil si purtam tot felul de conversatii infantile pline de cele mai gretoase diminutive doar pentru a nu ne arunca unul la gatul celuilalt. Ne mascam cu greu ura care razbatea, oricum, din spatele fiecarui gest tandru pe care-l simulam, pangaream, mutilam intre noi. Eu asteptand terorizat momentul in care ea sa vrea sa o ating. Ea frustrata de respingerile mele repetate. De neputintele mele in ceea ce o priveste. Cunoscusem in perioada aceea, pe net, o fiinta destul de ciudata careia-i spunea Adriana. Bine, cinstit ar fi sa spun ca nu-mi mai aduc aminte cum o chema dar, pana la urma, nu vad ce importanta ar putea avea acest lucru. Adriana pare si poate fi un nume destul de real pentru o fictiune ca aceasta. O reperasem pe unul dintre acele siteuri in care cica-ti poti gasi jumatatea. Parea draguta in poza . Cand am intalnit-o in prima seara era sa am ceea ce se poate chema “un soc”. Un fel de muma padurii foarte rafinata. Sa ma explic..Era o tipa foarte frumoasa care-si purta parul negru, aspru, mare sarmos desfacut si imprastiat-drept in toate partile. Destul de slaba pentru gusturile mele. Putin sarita de pe fix..In sensul de prinsa intr-un fel de frigiditate defensiva de care nu stia cum sa scape mai repede. Situatie antagonica, schizoida care-i cam rupea neuronii in doua, confuzand-o pana la lacrimi. Ii spusesem Adei ca ma duc la un interviu..Atat de jos cazusem. Nu mai stiu ce am discutat cu ea..Eu sigur i-am povestit mai toate aventurile pe care le scot, de obicei, la inaintare in astfel de situatii. Nu am dat niciodata gres cu ele.Nici atunci nu a fost o exceptie. Ea mi-a povestit ceva de o sora, de probleme cu o casa din Floreasca, cu vecinii care-i vroiau pamantul si aveau caini. Plus faptul ca e dezamagita. La un moment dat ne-am ridicat de la masa si am dus-o acasa cu un taxi. Moment in care m-a invitat inauntru. Am intrat printr-o alee de servitute si ne-am oprit undeva in spatele a doua case unde se ridica o constructie destul de ciudata pe care am identificat-o din povestile ei ca fiind cuibusorul in care-si investisera mai toate economiile.Ea, sora si mama ei.Neterminata – casa. Inauntru era toata lumea asa ca a trebuit sa fac cunostinta atat cu sora cat si cu mama.La un moment dat, dupa tot felul de discutii in grup pe care le-as numi cel putin ..ciudate, mi-a propus sa-mi arate si etajul inca in constructie. Am fost de acord inainte sa termine fraza si am urcat impreuna pe o scara de lemn intr-un pod in care nu puteam sa stau in picioare.Lucru care ma bucura, intr-un fel.Mai prost era faptul ca nu aveam pe ce sa ne intindem. Erau materiale de constructie insirate peste tot, praf si var.Ea se ametise binisor de la berea din Laptarie si de la tuica pe care o avea pe acasa. Adusa de la tara Isi facuse o parere foarte serafica despre mine si cazuse usor intr-un fel de obsesie relativ agresiva. Si asta numai in cateva ore..O nimerisem la fix : frustrata dar satula pana-n limba de abtineri, abia asteptand sa gaseasca pe-cine-trebuie pentru a i se da toata, neconditionat. Cu pasiune. Adica pe mine, cica.. Ar fi trebuit sa fiu, probabil, barbatul care s-o traga-iubeasca nebuneste, care sa-i termine casa, sa-i intretina familia.Pe scurt s-o scoata din toate mizeriile. . Eu, pe de alta parte, nu vroiam decat sa i-o trag si sa ma car dracului cat mai repede din cosmarul acela.Ramaseseram pe ultima treapta de sus a scarii. Jos, intr-un unghi destul de abrupt, se vedea o secventa de bucatarie prin care mai trecea, uneori, umbra ma-sii care isi gasise ceva de trebaluit pe acolo. Ma-sa nu umbra ei. I-am strans parul la spate – de cand visam sa fac gestul asta!!! – si am sarutat-o. Avea dinti marunti. Foarte draguta cu parul strans.Dar trista rau. I-am pus mana pe sani. Mici dar frumosi. I-am desfacut blugii si mi-am fortat mana inspre ceea ce ma interesa cand mi-am dat seama ca trebuie sa ma umplu de nervi. Avea pe ea textila aceea care se cheama “body”. Si pe care am urat-o inca de pe cand aveam vreo treispe ani si incercam sa fac, in mare, acelasi lucru pe care-l incepusem si acum, impreuna cu o verisoara ce avea cu vreo trei ani mai mult decat mine. Cum dracu sa i-l dai jos? Mai ales cand te misti in imprejurari total potrivnice – mai sunt oameni in perimetru. Acum eu eram ala frustratu`. Singura pozitie in care o puteam rezolva era pe la spate numai ca nu vroia sa se intoarca.Cica vroia sa ma priveasca mereu. Asta da scuza.. Intr-un final o convinsesem sa-mi faca pe plac. Reusisem sa-i dau blugii jos de pe fund, sa-mi deschid slitul, sa-mi scot incredibilul in afara si sa-i dau la o parte ultima bucata de material care ma mai tinea departe de ea. Cand…Da. Adica NU!! Umbra ma-sii si imediat si dupa ea ma-sa si-au facut aparitia, in aceasta ordine, in capatul de jos al scarii. Pana sa-si orienteze tigva din varful gatului reumatic catre noi Adriana era deja cu fata la mine si-mi arata nu stiu ce parchet din dreapta mea iar eu ma aplecasem cat mai mult tragandu-mi in spate poftele, ascunzandu-mi-le in pliurile tricoului. A schimbat senila cateva vorbe cu noi dupa care s-a dus dracului. Am incercat in zadar s-o mai conving pe fie-sa de ceva si in maxim cinci minute ieseam pe poarta indreptandu-ma spre statia de metrou de la Stefan cel Mare.
Nu va mai povestesc cum am intors-o acasa.M-am descurcat si de data aceea. Asta-i tot ce conteaza. Un alt interviu esuat cum s-ar zice..
Cam asta faceam eu sa mi se intample in perioada aceea. In perioada in care m-am reintalnit cu Alexa. Foarte comunicativa.Deschisa.Asta am simtit in momentul in care ne-am intalnit. Ne-am plimbat prin parcul Tineretului. Incredibile momente.Acum imi dau seama.Noi evadand,din nou, in alt parc. Din nou. Mergeam unul langa celalalt.Fara sa ne atingem. Calcam cu sufletul meu debil pe langa ea incercand sa ma port cat mai normal posibil. Il descoperise pe Dumnezeu si-mi vorbea pasionata de acest moment esential din viata ei. Mi-a spus cateva lucruri extraordinar de frumoase. Pe femeia asta o voi iubi vesnic.Asta-mi spuneam in acele momente. Este exact aceeasi idee pe care o pot sustine si acum.Sunt printre putinele fraze pe care le-am spus si chiar au contat, vreodata. Avea pe cineva. Nu stiu, evit sa spun ca era cu cineva sau iubea pe cineva..Avea o relatie. Cu un om deosebit, se parea. Si nu era doar o parere. Avea sa se casatoreasca vreo doi ani mai tarziu cu el. Deocamdata, insa, mergea alaturi de umbra barbatului pe care-l cunoscuse odata, de mult. M-a simtit si mi-a spus-o.
“Ce se intampla cu tine?”
“Sunt nefericit.”
“Hm.. bizar de patetic, venind din partea ta..”
“Stiu dar, in mare, cam despre asta e vorba.”
“Iti vei reveni la un moment dat. Nu forta cu nimic lucrurile.”
“…”
Nici un discurs religios, habotnic. Doar o incurajare superba. O speranta. Am vrut sa-i spun lucruri dar i-am intalnit privirea si m-am oprit. Da.Normal ca aveam sa-mi revin. Doar ea imi fusese, candva, iubita. Trebuie sa fi fost ceva de capul meu.Si trebuie sa mai fi ramas oaresce, pe undeva. Ma frapa si nu intelegeam exact cum reuseste acest lucru. Foarte fragila.Foarte. Delicata. Si in acelasi timp de o forta incredibila. Latenta.In plan orizontal.Probabil ca ma uitam oarecum ciudat la ea in timp ce gandeam lucrurile acestea deoarece imi zambea nedumerita.
“Ce s-a intamplat?”
“Iti dai seama ca n-am cum sa-ti spun dar e de bine.”
A ras. Mi-a luat mana si si-a dus-o la buze. Mi-a spus : “e ok”.
Iata-ne, care va sa zica, si prieteni. Palavragind despre lucruri mai mult sau mai putin serioase. Ajutandu-ne unul pe celalalt cu o vorba buna. Parea ceva foarte frumos dar stiam ca nu are cum sa fie de bun agur. Oamenii nu sunt facuti sa aprecieze lucrurile care le fac bine. Vrem intotdeauna mai mult.Ne dorim chestii care nu ne sunt accesibile pentru a le abandona apoi dupa nu neaparat chiar prima incercare.Niste copii penibili. Mergeam incet cu ea, pe langa ea in parc si nu ma mai gandeam deloc la vetusta mea realitate din acel moment. Imi iesisem atat de mult din acea viata incat am fost de-a dreptul..dezorientat in momentul in care a trebuit sa ne luam ramas bun. Am insotit-o pana aproape de casa dupa care m-am trezit singur, intr-o situatie in care nu prea stiam ce sa fac cu mine. Bineinteles ca m-am prins destul de repede de faptul ca trebuia sa ma intorc acasa. La Ada. Primul gest dupa acest ultim gand a fost acela de a-mi inchide telefonul mobil – mai tarziu in seara aceea aveam sa-i argumentez ca probabil eram in metrou; pe vremea aceea inca nu bagasera semnal si acolo. Dupa care m-am dus direct in parc si m-am urcat pe un mic deal. M-am asezat pe iarba intr-un loc oarecum mai ferit si am contemplat pentru un timp forfota linistita, de seara, din jurul meu. Atata spatiu in jur, perspectiva. Atatia oameni cu tot felul de destine. Unde fusesera pana acum? De o vreme incoace. Ce facusem eu intre timp de-mi puneam astfel de intrebari, acum? De ce trebuia sa ma intorc la Ada in seara aceea si sa continui o sarada? De ce trebuia sa-mi pierd timpul cu ea? De ce trebuia sa-si piarda timpul cu mine? De ce nu puteam sa mergem mai departe unul fara celalalt? Imi imaginam cum ar fi fost daca m-as fi putut duce, acum – in acest moment – undeva la mine acasa.Intr-un loc al meu in care, odata ajuns, sa mananc ceva, sa dau drumul la televizor sau sa citesc o carte. Sau sa chem pe cineva pe la mine. Sau sa ma duc la cineva la care vreau sa ajung. A nu fi nevoit sa mint, sa ma ascund. Sa nu vreau sa nu ma duc undeva. Avem douazeci si sase de ani si traiam cu impresia ca viata mea a luat sfarsit. Din cand in cand imi dadeam seama ca urmeaza s-o mai duc cateva zeci bune de ani si panicam instantaneu. Ma treceau sudori reci si acre. Nu reuseam sa ma imaginez rezistand atata timp in substitutul ala de viata.
Hm..Din nou Alexa. Numai ca in acele vremuri eu aveam probleme ceva mai..reale. Beau apa si revin asupra trecutului meu apropiat.
Frecam de ceva timp telecomanda cand mi-am dat seama ca e cazul sa-mi misc hoitul pana la chioscul de ziare pentru a-mi cumpara Romania Libera. Face parte din ritualul meu zilnic. Sunt cam singurii bani pe care-i mai cheltui. Bine..nu-mi permit sa-i mai cheltui nici pe acestia dar trebuie.Paginile de mica publicitate – lectura mea obligatorie de fiecare zi. Dupa ce dau o runda, injurand, prin anunturile companiilor importante din celelalte pagini in care se cer numai directori si it-isti, esuez inevitabil in interminabilele coloane scrise cu litere marunte, inghesuite. Eram, deja, intr-a patra luna de facut nimic in momentul in care am dat peste anuntul in care se punea la dispozitie un job de gropar. Ha ! Un job de gropar..Chestia asta suna la moda , de fapt, oricum ai zice-o..trebuia sa incerc. Chiar trebuia. Nu puteam rata ocazia. Am dat telefon in acel moment si am intrebat cand pot sustine un interviu. Baba care mi-a raspuns – dupa voce parea baba – a incercat sa-mi puna cateva intrebari legate de varsta, de experienta. I-am taiat-o scurt spunandu-i ca pot fi in maxim zece minute acolo – in cimitirul Bellu – pentru a-i raspunde la toate intrebarile. Mi-a zis sa o sun peste cinci minute deoarece trebuie sa vorbeasca cu sefu’. Peste aproximativ jumatate de ora intram intr-o ghereta ceva mai mare din cimitirul Bellu pentru a-mi sustine primul si pana acum ultimul interviu pentru un post de gropar. Sapator de morminte. Bossu’ mi-a zis nu de cand m-a vazut. Si-a dat seama din prima ca e doar o fita de-a mea. I-am explicat ca am mare nevoie de bani. Foarte mare nevoie de bani. A cedat intr-un final rugamintilor atentionandu-ma ca deocamdata ma ia doar o luna de proba, fara acte. I-am pus cateva intrebari de genul : “cam cate cadavre sunt, in medie, pe luna?”, “se poate face o statistica?”, “cam care ar fi un dead-line (hm... dead-line) pentru saparea unei gropi.care a fost cel mai strans dead-line de pana acum?”, “voi lucra singur la o groapa?”, “imi pun la dispozitie unelte sau trebuie sa vin cu ele de acasa?”, “unde trebuie sa stau in timpul inmormantarii?”, “ cand trebuie sa arunc prima lopata de pamant?”, “o arunc pur si simplu sau trebuie s-o fac intr-un mod / ritm anume ca sa nu sochez vii ramasi in picioare langa groapa?”, “ce pot face daca ma apostrofeaza vreun inca-respirator din familia mortului?”, “tot eu ma ocup si de plantarea crucii?”, “ce fac daca-mi vine sa plang?”, dar daca ma pufneste rasu’?”, “dar daca mi se scoala-n timpul slujbei – in functie de partea feminina a cortegiului – si ma observa careva?”. Vroiam sa am o abordare cat mai profesionista si nu-mi permiteam sa ma las luat prin surprindere de nimic.Mi-a spus doar : “Stai linistit. Te dau pe mana lu’ Aurica. Vei afla absolut tot ce te intereseza. Si nu numai.Iti dai doctoratu’ cu Aurica ; mi-a mai zis.”
Primele cuvinte ale lui Aurica, pentru si catre mine au fost exact acestea : ”ce tanar esti ! ingropa-te-as ! » dupa care a continuat « multumesc lui Dumnezeu pentru ochi, pentru urechi, pentru tine.Esti viata si am glumit.nu vreau sa te fac. ».
M-am uitat bland la el si i-am spus : « batrane, ai ascultat lux aeterna ? »
Zice :
« Nu ! da’ stiu ce-nseamna ca am vazut pe cruci si-am intrebat popii. D-aia zic ca am vazut.Iar tu ma intrebi daca am ascultat.cum vine asta ? »
Auzi vorba ! Asta vazuse lux aeterna..
A doua zi, adica prima mea zi de munca, am venit cu cd player-ul si i l-am pus pe Mansel in casti.
A zis :
« Tu sapa ca eu ascult. »
Am sapat. Iar el ascultat. N-am ingropat pe nimeni in ziua aia.Vidul era pentru a doua zi. Pe la pranz mi-a zis : tu ingrijeste sudul de cimitir ca eu ascult.” Pe la doua m-am oprit si i-am scos bateriile. I-am zis : “cumpara-ti.” Mi-a zis : “Pe ma-ta de zgarcit” dar s-a dus si si-a cumparat.
Seara mi-a dat bani buni pe player cu tot cu cd, casti, husa.
M-am intors acasa fericit. Imi eram in corp. Ma furasem din abstract.Imi coborasem din minte.Aveam muschi.Ma dureau. Imi calcam in viata pentru prima data dupa mult timp, sapand gropi pentru morti. Mai viu ca oricand in ultimi sapte ani.
In noaptea aia imi intrasem in somn ca un prunc.Caldura oboselii, linistea din cap.
E unu si optsprezece noaptea, cred ca abia imi plonjasem mai bine in visele mele bune cand imi suna telefonul.Stiu sigur cine este.Simt cum urc din reverie catre realitate cuprins de un sentiment de exaltare. Ceva intre fericire, uimire, nerabdare, confuzie.Pana la urma ma gandesc sa nu se fi intamplat ceva rau.
Privesc display-ul telefonului – intr-adevar este ea, Ada.Ii resping apelul pentru a o suna de pe fix.Intreg corpul meu, total lipsit acum zece secunde de orice urma de energie, pulseaza cu frenezie; simt cum adrenalina imi iese prin unghii, lobii urechilor, nari.Formez numarul, astept..oare despre ce e vorba?s-a intamplat ceva rau sau ma mai iubeste, ii e dor de mine, vrea neaparat sa ma auda, s-a mai gandit..si cum sa reactionez la toate astea sau oricare dintre ele? In fine, raspunde, e clar ravasita, o intreb daca i s-a intamplat ceva rau spune ca nu dar vrea sa stie de ce o abandonam. Incerc sa-i raspund, nu prea inteleg la ce se refera; ce vrea sa spuna?cum adica?Trebuie neaparat sa inteleaga deoarece tocmai a avut o cearta cu iubitul ei actual si in ciuda faptului ca acela ar fi trebuit sa vina la ea in seara aceea i-a dat telefon spunandu-i ca vede el cand vine.E disperata, daca il pierde.Vrea sa inteleaga. De ce ma intrebi pe mine astfel de lucruri?Nu pricep eu dar chiar il iubeste-abia acum si-a dat seama ce inseamna sa iubeasca, practic isi traieste adolescenta pe care n-a avut-o niciodata; cu mine a fost doar o proiectie morbida cauzata de abuzurile mamei si de abondonurile, nepasarea tatalui.Dar, scumpo, nu-ti dai seama ca te iubesc, cum poti sa-mi spui toate astea..(ce idiot..). E mai bine decat sa traiesti intr-o minciuna, imi pare rau ca s-a ajuns aici..Se simte atat de bine cu el, i-a cunoscut mama, l-a insotit chiar la o nunta undeva in Calarasi de unde este el – student in anul patru la Teologie.Ii spun ca i-am vazut acum vreo cateva zile din intamplare pe strada; se tineau de mana.Ii pare rau dar cum mi se pare tipul?Ii spun ca nu l-am observat prea bine deoarece mi-a cam fugit pamantul de sub picioare.Ii pare, din nou, rau.Ii spun vreo doua bancuri, discut ceva de termopane, habar n-am ce mi se intampla.Revin si-i marturisesc ca sunt facut cam praf deoarece eu chiar traiam cu impresia ca ea m-a iubit, ca ma mai iubea inca.Doar imi trimisese si mesajul acela in care imi scria sa stau linistit ca ea ma iubeste..care mesaj?..a, da, dar ma iubeste asa, ca pe un prieten.Acum ea are foarte multi prieteni la care tine, pe care ii asculta, ajuta si chiar ii iubeste.Ii spun ca ma trece din lac in put.Imi raspunde ca eu sunt mai ceva decat toti ceilalti deoarece sunt inteligent, cald...Cu toate astea nu-si aminteste nimic bun din relatia noastra.Incerc sa-i reimprospatez memoria dar imi dau seama ca nu am cum s-o conving de nimic.Totul a fost o mare pacaleala, pierdere de timp, farsa, chinuiala.Incearca sa ma convinga ca numai ea a fost de vina.Eu am fost atat de bun..
Poate c-ar fi trebuit sa ma bucur.Scapam, iata, de toata acea vina care mi-a ros creierul si maruntaiele, m-a imbatranit si mi-a calcat in picioare curajul, demnitatea, increderea in mine insumi. Vina aia care ma tinea numai pe calcaie-n coaie.Iata-ma liber.Bineinteles nu total nevinovat dar totusi..incredibil.In schimb nu sunt deloc fericit.Singura fiinta din ultimii ani despre care eram convins ca m-a iubit - m-as fi multumit fie si numai cu trecutul - ma anunta ca n-am fost decat o nefericita proiectie a incrancenatelor ei umori, complexe.
Sunt atat de obosit..
A doua zi culmea nefericirilor : ne intalnim.E total schimbata.Si-a lasat parul lung, dupa atatia ani in care si-l taia in urma unui mereu nou “abandon” de-al meu – ocazie cu care imi mai punea cateva tone de vina in carca. Are un par superb.A slabit, arata bine-nu mai are probleme cu kilogramele ca in ultima perioada in care stateam impreuna; doar putin palida (azi-noapte plansese dupa iubitul ei-cel adevarat, real)..
Si eu..eu ce sunt?..uitasem...sunt baiatul cel bun.Gata.
E din nou seara. Incerc sa-mi aduc aminte ce m-a invatat azi Aurica dar de fapt pandesc telefonul.Nu mai suna.S-au impacat. Probabil ca exact in acest moment i-o suge si-i plange-n stoi cum facea si cu mine acum ceva vreme. In disperare de cauza incerc sa-mi aduc aminte de Alexa. Nu merge. Nu ma ajuta cu nimic. Nu are nici o legatura.
Adorm si visez un poem . Suna cam asa : « Ai devenit o cu totul alta femeie / Pe mormantul meu vor inflori pofte lumesti / Spuzindu-mi tarana / Se vor intinde cuprinzand crucea / Intr-un lant de flori viole(n)te / Preapline cu balele unei dorinte nestinse / Limbi groase si rosii vor atarna dintre / Petalele albe / De pe care se va scurge tot restul meu de viata / Sperma / Ce te priveste / Care a fost numai pentru tine / spalandu-mi oasele netrecute prin vin / Astazi s-a mai inchis un capitol din viata mea / Si ca intotdeauna lucrul acesta l-a decis altcineva / Nu eu.”
M-am trezit brusc – cum altfel, in asemenea situatii – iar dupa un moment de pura stupiditate mi-am zis : “Traieste-n pizda ma-tii!!!ma rog...in afara ei..” Si am adormit la loc, fara vise de data aceasta.
In seara zilei urmatoare mi-am luat banii pe cd player si aproape ca am alergat pana in Terminus. Nu mai vedeam, auzeam nimic in jurul meu.Erau timpuri cand ma duceam destul de des in acel loc pe care, trebuie s-o recunosc, il consideram un fel de centru de comanda al destrabalarilor mele.Neatins de nici o indurare fata de propiul meu corp, imi sprijineam relaxat creierul de tejgheaua patata cu alcool si-mi supuneam ficatul unor teste dure asa cam la examenele de Limba Engleza Contemporana. Cele cu profista aceea careia ii crescusera tulpini, frunzulite si floricele din samanta de hormoni prin porii fetei.In fine, o data instalat in angrenaj, incep sa depan amintiri.Asta mi-s io.Ma depan ori de cate ori imi ofer ocaziunea. Eram deja beat dupa cele vreo patru sute de whiskey. Si uite asa imi adusei aminte de o pasarica pe care o uitasem cu desavarsire dar care o data adusa in obiectivu’ pisicului meu abuzat imi asternu un zambet pe fata. Hac! Domnule, era pasarica asta un fel de chintesenta a ceea ce se poate numi : pohta de futere.O carnita nici alba, nici rosie, un fel de trandafir pal spre roze, asa ca un vin tulbure turnat la repezeala dintr-un bidon de plastic.Da, proaspata si zemuinda, stralucitoare intr-un fel, asudata intr-un altul.Moale consistenta.Suferea mereu de fierbinteli.Ziceai ca-ti lasi juma, de strat in ea si avea – acum o pot zice fara nici o indoiala-viata ei, domne’.Era libera, autonoma de tot restul angrenajului.Pulsa, se zbatea, se contorsiona, respira, plangea ranita-n amoru’ propiu, radea cu galgaieli si tragea vanturi ca cel mai ordinar cur.Si-o purta (angrenaju’ adica) cu smoc.Vreo doua’j de fire galbui-roscate, destul de lungi.Ti le puteai infasura pe degetul aratator de vreo doua ori, ca idee..Facea o fata cand trageai in sus!Te prapadeai de pofta nu altceva..Da, vorba aia…De ce sa te prapadesti, ca doar era acolo.
Eram rupt rau de tot in freza. Si aveam o nevoie acuta, lacrimogena de afectivitate. Imi faceam pe durul in creier dar imi plangeam de mila-n pipota.Dumnezeule! Pot sa te chem pe nume acum? In acest ceas de betie? Ce ai de gand? Eu..? Cum adica.. ? Care-i chestia ? Io ce cacat , tu cu mine.. ?..
Bine..nu stiu ce-o fi inteles el dar eu sigur nu aveam idee unde vreau sa nimeresc. Cine, care si cum imi eram. Oi ajunge, oare, in iad pentru asta? Inainte sa adorm cu buzele lipite de tejghea mi-am imaginat : “ imi e dor de o betie desantata / de o uitare tulbure - de o futere de viata / de o scapare totala de sub control / vreau sa-mi provoc in asa hal / demonii incat pana si ei sa-si intoarca ingretosati privirea / sa ma lase in plata..domnului, nu? / sa ma asez la masa cu prietenii mei (deschideti ranile, baieti!) / gardienii, martorii, medicii mei / si sa beau (ah, da!) / pana si picaturile din capace / pana si zoaiele curse pe masa / pana si ouale marunte ale mustelor / sa vorbesc sa spun nimicuri murdarii / sa rad vulgar sa scuip cand / perorez despre sublimul vomei ce-mi da tarcoale / sa-mi trag sufletul dupa mine pana la buda / si sa strang dureros din pleoape orbit de / lumina neonului in timp ce urinez / pe langa pisoar....................... / tin minte baltile galbene duhnitoare / trebuia sa te opresti in prag / era bine cand te intorceai si-ti regaseai / hruba primitoare-unde sunteti? / gata de noi aventuri / mai mult sau mai putin plicticoase / mai mult sau mai putin intunecate / de obicei nu ma opream decat atunci / cand nu mai aveam incotro / daca tot cobori / nu te mai gandi la intoarcere - cum anume / da dragul meu prieten / trupul meu inca mai poate fi folosit.”
Aveam pamant sub unghii.
Cand m-au trezit si a trebuit sa plec mi-am dat seama ca nu mai am bani de taxi asa ca ar fi trebuit sa merg pe jos pana-n Brancoveanu. Nu stiu cum de am ajuns pana-n Tineretului dupa care am luat-o prin parc, pe scurtatura. Nu aveam cum sa ma duc la ai mei in halul ala. Pe drum m-am oprit langa gardul din partea de nord a cimitirului. Am sarit cumva peste, cat pe ce sa ma infig intr-o cruce de metal. Nu m-am putut orienta pentru a gasi biroul lui Aurica asa ca m-am intins pe jos exact acolo eram. Simteam o nevoie acuta de a ma masturba. Nu am reusit decat sa mi-o scot din slit dupa care am adormit. Dimineata, pe la trei si jumatate m-a trezit frigul pe mormantul unuia pe care-l chema Florin Simion. Mi-am adus aminte doar ca visasem : “linistea poienilor din sufletul florilor / uitarea uitarilor din sufletul mortilor / incremenirea si craparea de pe buzele lor / rigor-mortis - aceasta ultima persona / miros de leustean cu radacini adanci / il miros plangand, tarandu-ma pe branci / iarba de mare in balti pline de soare / musuroaie uscate si dansuri de moarte / corzi de vioara, corzi de violoncel, corzi de seara / clocot de ras, lunatici si poeti de ocara.” Cu reveniri obositoare pe “miros de leustean cu radacini adanci”. Dracu’ stie ce-o-nsemna..
Satul de atata lirism m-am oprit la prima cismea si mi-am spalat mizeriile cu apa rece. Dardaiam de frig, imi clantaneau dintii in gura. Imi clantaneau, de fapt, in urechi. Simteam cum mi se fisureaza stomacul in paispe si cum imi crapa capul de durere. Nu stiu cum am calcat intr-o parte dar am dat, fara sa vreau, peste o jigodie adormita in tufisurile de langa un mormant. A schelalait tare si inalt dupa care a inceput sa ma latre cu inversunare. Nu puteam nici macar sa alerg dupa el sau sa ma fac ca-l lovesc cu ceva. Ar fi presupus miscari bruste, mult prea dureroase. Cu ultime forte am urlat aplecandu-ma inspre el :”Ajunge ba!!!”. S-a oprit oarecum nehotarat.Inca isi mai misca mandibula fara sa scoata vreun sunet. Nu i-am mai zis nimic – nu mai aveam cum. Ramasesem doar intr-o pozitie destul de ciudata cu o expresie de rautate obosita intiparita pe fata. Dupa ce a plecat lasandu-ma in pace si m-am gandit sa-mi schimb mimica, m-au durut efectiv muschii fetei.Atat de incordati ii tinusem. Am descuiat chioscul lui Aurica si m-am intins pe patul improvizat din doua cosciuge mai vechi, sparte peste care erau aruncate cateva paturi pline cu puricii pisicilor pe care le tinea aciuiate pe acolo. Nu am mai reusit sa adorm asa ca a trebuit sa-mi suport in singuratate luciditatea. A trebuit, adica, sa fac un lucru absolut imposibil timp de vreo cateva ore bune pana au inceput sa apara si vii pe acolo. Nu vreau sa vorbesc acum despre acel interval mizerabil.
Speram sa ma ocup de ingrijirea mormintelor ca sa pot atarna in voie de vreo cruce mai ascunsa fara sa-mi frece nimeni laptii. Murphy sa traiasca! In ziua aia am avut de sapat trei gropi si de astupat una. Eram livid, rupt de oase si varsam din jumatate in jumatate de ora flegma iar cand imi iesea si pe nas, muci. Nu mai avem ce altceva..Imi explodau la nesfarsit sinapsele. Cu toate astea nu am putut scapa, sub nici o forma, de o erectie absurda. Pe la trei – programul era pana la patru cu tot cu pauza de masa – am sunat-o pe Delia. Eram o flegma umana, un rest expirat. Abia daca ma mai puteam tine pe picioare. Puteam a voma, a pamant reavan plin de viermi, a mort. Ma dureau toate. Mai putin stoiu care-mi pulsa frenetic de parca-mi acumulase in el toata vitalitatea. Nu ma mai simteam in stare sa merg pe jos asa ca a trebuit sa iau tramvaiul doua statii pana la Big. In jurul meu s-a facut imediat spatiu. Nu imi mai pasa asa ca m-am amuzat infruntand privirile siderate ale tuturor spalatilor care formasera ingroziti un fel de gramada tremuranda la aproximativ jumatate de metru de mine. Imi lasasem din nou parul lung, aveam vesnica mustata pe care o puteam mesteca atat de lunga crescuse si un cioc de toata frumusetea care aproape ca-mi ajungea pe la jumatatea pieptului. In acel moment eram ciufulit, murdar si definitiv promiscuu. Hainele-mi erau zdrente. Rupte si pline de pamant. Cu putin inainte sa cobor m-am indoit un pic de mijloc, am indepartat un picior, am ridicat un deget si am tras o mare si tiuitoare basina care parea sa nu se mai termine. S-au deschis usile si m-am facut nevazut in huiduielile si injuraturile tuturor. Ii inteleg perfect.
Cand mi-a deschis, Delia era intr-o chestie larga, transparenta. S-a facut curent si i s-a ridicat toata inspre mine lovindu-ma peste moaca o data cu parfumul ei insinuant, teluric, instinctiv. A busit-o rasul cand m-a vazut in ce hal aratam si m-a tras repede inauntru trantind usa in spatele meu. Lasand pe scara doar intunericul plin de ecoul rasului ei incantat si larg.
Asta se intampla acum aproximativ o luna.Timp in care nu am mai facut nimic. Nu m-am mai dus la munca. Nici nu mi-am mai cautat alta. Am stat decrepind pe zi ce trece sub privirile ingrozite ale maica-mii care nu stia cand voi fi in stare sa-i ies din casa. Iar de data asta o intelegeam perfect. In mod evident cred ca-mi dorea chiar binele. Stiu, sunt cam confuz dar e normal.
Eram rupt de oboseala. Am stins veioza si am lesinat intr-un somn fara vise. M-am trezit a doua zi impacat cu mine insumi. Am profitat de moment si am acceptat faptul ca aveam sa mai traiesc multi ani de acum incolo. Asa ca ar fi cazul sa ma apuc de ceva prin care sa-i umplu, sa le dau un oarecare sens. Din acea zi am inceput sa ma interesez cum pot pleca din tara. Oriunde. Nu aveam sa trec granita decat peste inca patru luni.