Putem privi trendurile ca pe diverse manifestari culturale, o insiruire de inedite momente imaginative cu ecouri pe toate nivelurile vietii noastre sociale.Ca pe diferite modalitati de comunicare, semnalizare.Un soi de cautare continua a unui nou discurs prin care sa atragem atentia asupra noastra sau asupra unui lucru pe care dorim sa-l scoatem in evidenta.
Multi nu o fac decat din nevoia de a seduce.Devoratori de afectivitate, sublunare creaturi, blestemate sa poarte mereu o povara de gheata in jurul unui creier incins.Fiecare cu stilul sau propiu indus de catre altcineva.De la incercanati scheletici cu probleme de echilibru, la don juani si ciocioline de cariera toti confiscati de un singur ritual ciclic si steril.Pentru toti acestia trendul este moneda lor de schimb pe care o platesc pentru a se tine in actualitate.In moment.Vesnic tineri.Mereu contemporani.Etern reinventati.Ardenti utilizatori de semnificanti.De produse.De stiluri prin care sa se exprime la nivelul celor mai inalte terestre asteptari ale clipei.
Bine..putem alege sa nu-i demonizam si mentinandu-ne la cel mult un nivel temperat de condescendenta sau admiratie (depinde de perspectiva) sa ne bucuram, totusi, de pestrita si supra-dozata lor defilare.Parte din ei sunt fiinte aratoase, vesele in prima tinerete, de o gingasie aparte.Daca stau bine sa ma gandesc probabil ca singura pierdere serioasa pe care o poti avea stand cu / langa o astfel de persoana, in afara de bani, ar fi doar cea de timp.
Cum ramane insa cu cei care provoaca, intretin si mai apoi jertfesc exact acele trenduri pe care le-au nascut.Nu cu purtatorii, consumatorii ci cu cei care-si revendica drepturile de autor.Cei care-ti privesc acele pofte de care nu te credeai in stare, pana cand ajungi sa ti le accepti si sa le vezi in toata splendoarea lor. Esti chiar orbit de stralucirea nebanuitelor forme.
Acei oameni care pana la urma te ajuta sa constientizezi sa pui sub reflector si astfel sa vindeci / convertesti ascunse traume intunecate.Acesti magicieni care transforma sentimentul de vinovatie-n satisfactie; acesti artisti ai eufemismului.Invidiatii nostri publicitari.
Magicieni, artisti.Cu o armata de furnicute in spate.Care te masoara, te eticheteaza si te numara, te inseriaza.Aceasta fiind doar o divizie. S-o numim cat mai general de strategie.Pe urma esti aruncat in mijlocul unora dintre cele mai ciudate fiinte.Nu le-as numi chiar nefericite.Un fel de twisteri prinsi intre doua luni de calitati strict diferite, incercand mereu sa traduca intr-un limbaj inteligibil lucruri extraordinare la care ajung plecand de la realitati meschine.Treziti in mod periodic de prima categorie prin suave calcaie-n coaste sau parintesti scatoalce peste scafarliile fierbinti, fiintele plutesc inecate in vise de cartonase colorate si hai-ku-uri anoste dar geniale prin originalitatea lor mereu asemanatoare. Impreuna cu prima specie trebuie sa atinga un anumit segment de purtatori iar pentru asta trebuie sa gandeasca exact ca ei.Lucru in mod evident periculos, posibil alienant si prin urmare recunoscut si platit ca atare.
Unul dintre cele mai semnificative trenduri scoase din cand in cand de la naftalina imi pare a fi cel al intoarcerii / trimiterii la origine.In cautarea, redescoperirea propiei identitati.A persoanei din spatele individului. De obicei, insa, nu putem vorbi decat de nostalgii pavlovice si de nemurirea portofelului.Mai usor cu introspectiile / vivisectiile de constiinta in acest domeniu.Marea parte a speciei poate sa respire, manance si sa se inmulteasca fara astfel de realitati suparatoare.Eu sunt, de la un timp, un exemplu viu in acest sens.O (ma) iau ca pe o experienta..
De fapt nu este vorba decat de plonjarea intr-un nostalgic si sforaitor refugiu.Important, totusi este faptul ca aduce pe fetele mai putin sau mai mult pudrate / barbierite un zambet in colt de ochi cu sclipire de buza.Este un apel al brandului la memoria virtualului sau client si o recunoastere, in acelasi timp, a trecutului si implicit a identitatii acestuia.A unei identitati care se povesteste, deja.Este de povestit (nu de poveste).Pe vremea mea.Ce vremuri.Eh, alte vremuri.Recunoasterea, tributul unei memorii provoaca afinitate daca nu chiar fidelitate.Ne recunoastem reciproc.Ne sprijinim unul pe celalalt si ne supravietuim. Am crescut impreuna si vom ramane astfel pana ce piata ne va desparti.
Pana la urma cred ca putem vorbi, de fapt, de o industrie a stimularii balei consumatorului.Mereu la panda pentru a tine numarul picaturilor, a le testa consistenta. Cu sfantul bici al trendului pe papila gustativa.Cu burghiul.Prinsa-n menghina explicit inghinala a tentatiilor.Forata, dinamitata, silita sa-si priveasca menirea-n fata, pusa-n fata proprie-i meniri primordiale, papila, de obicei, cedeaza - dintr-un amestec de pofta si autocompatimire; cat poate oare si organu’ sa reziste? – si scapa magica bala.
Manifestatie simptomatica si simpatetica , metafora si eufemism, bala desenezea sibilinice rune crapate in colturile buzelor la atingerea cu realitatea.Pofta.
Cand vorbesc cu iubita mea inghit in sec pentru a nu-i arata cat de mult o iubesc.Pentru a impiedica pofta sa-mi infloreasca in colturile gurii.
Dar pana la urma pana cand poti inghiti in sec?Mai ales daca de cele mai multe ori nu trebuie decat sa intinzi mana pentru a-ti da satisfactie.Bine, de retinut a nu o intinde goala.A se cufunda adanc in interiorul a ceva ce-ti apartine si a plati pretul corect, pe masura asteptarilor.Pentru ca meriti.Pentru ca poti.Tu decizi.
Mai greu este prima data dar avand in vedere faptul ca papila este un organ vesnic flamand, avid, mereu regenerativ eforturile stimularii ei dau rezultate bune pe termen lung provocand, reiterand mereu clasica bala primordiala.